Fracțiunea Blocului Electoral „PPEM – Iurie Leancă” a înaintat autorităților municipale „Petiția cu privire la calitatea serviciilor de transport public în municipiul Chișinău” subsemnată de 10 mii cetățeni. Petiția a fost prezentată astăzi, 8 iunie 2016, când au fost prezentate rezultatele campaniei TANC („Transport Avansat la Noi în Chișinău”) – anunță serviciul de presă al PPEM.
Potrivit consilierului municipal și președintele organizației municipale a PPEM, Ruslan Codreanu, petiția publică a fost semnată de locuitorii celor 18 suburbii și vine cu un set de propuneri concrete privind îmbunătățirea serviciilor de transport public, care ar fi: respectarea strictă a orarului de circulație a microbuzelor pe rute și a autobuzelor în suburbiile municipiului Chișinău, conform programului prestabilit, în special după ora 19:00 până la ora 23:00; respectarea programului de circulație și punctualitate, asigurarea unităților de transport în stare tehnică adecvată; asigurarea condițiilor de siguranță a călătoriei.
„Situația cu transportul public din municipiul Chișinău este dezastruoasă. Pe parcursul celor două luni cât a durat campania TANC, am reușit să acumulăm circa zece mii de plângeri de la locuitorii suburbiilor și tot atâtea critici la adresa primarului general”, a menționat Ruslan Codreanu.
Precizare: Campania TANC a fost lansată la data de 25 martie 2016 de fracțiunea PPEM din Consiliul municipal Chișinău cu scopul soluționării problemelor cu care se confruntă locuitorii mun. Chișinău din suburbii care zilnic întâmpină probleme din cauza serviciilor publice de transport de calitate proastă.
Dina Roșca