Administrația Combinatul de Panificație S.A.”Franzeluța” s-a întrunit astăzi, la oficiul din Chișinău cu partenerii externi, în cadrul unui Forum Internațional al Partenerilor S.A ”Franzeluța”. La eveniment au participat oaspeți din SUA, Canada, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Israel, Norvegia, România.
Invitatul de onoare al Forumului a fost ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a fost întâlnit cu pâine și sare de către administrația combinatului.
Directorul general al S.A ”Franzeluța”, Boris Andros, a menționat că scopul principal al acestui forum este întreținerea și dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi și promovarea noilor produse a combinatului. ”Acest forum este organizat prima dată și pentru noi este un eveniment important. Obiectivul principal al combinatului nostru este extinderea și mărirea volumului de export al produselor noastre. De altfel, exporturile au crescut cu 20% și anul acesta volumul produselor livrate peste hotare constituit mai mult de 20 de tone. Datorită investițiilor efectuate, am lansat noi linii de producere, deținem un laborator modern, unde toate produsele sunt testate”, a declarat Boris Andros.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a mulțumit oaspeților de peste hotare pentru încrederea oferită producătorului din R. Moldova. ”Aceste parteneriate sunt la fel de importante ca și relațiile cu familiile noastre și vă mulțumesc că sunteți alături de noi”, a precizat Eduard Grama.
Oaspeții alături de conducerea combinatului au vizitat halele de producere a S.A ”Franzeluța”, unde au luat cunoștință cu întreg procesul tehnologic, iar la final au avut parte și de o degustație.
În 2017, S.A ”Franzeluța” va marca 70 de la fondare.
Elena Ivanov