Persoanele aflate în custodia instituţiei de detenţie de la Cricova, au desfăşurat o acţiune de caritate pentru a aduce bucurie şi buna dispoziţie în zilele de sărbători, copiilor internaţi la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga”.
Deţinuţii, deghizaţi în costume de Moş Crăciun şi eroi din poveşti, fiind însoţiţi de angajaţii Serviciului activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială, au felicitat micuţii, dorindu-le ca sărbătorile de iarnă să le aducă sănătate, bucurii şi împliniri alături de cei dragi.
Aproximativ 70 de copii au primit în dar din partea deţinuţilor pachete cu dulciuri şi fructe, fiind răsplătiţi astfel pentru comportamentul exemplar de care au dat dovadă pe parcursul anului curent.
Copiii s-au bucurat enorm de momentele magice petrecute în compania personajelor preferate, iar după împărţirea darurilor, aceştia au recitat poezii şi au colindat oaspeţii, drept mulţumire pentru gestul făcut.
Specialistul psiholog din cadrul Penitenciarului nr.15-Cricova, Diana Pîntea, a menţionat că condamnaţii sunt deschişi la astfel de acţiuni de caritate, acestea fiind o modalitate de a-şi reabilita imaginea în faţa societăţii.
Deţinuţii au rămas mulţumiţi că au reuşit să binedispună micul public, aducînd zîmbete pe feţe şi bucurie în inimile acestora.
Scopul evenimentului l-a constituit valorificarea iniţiativelor social-utile, cultivarea valorilor general-umane în rîndul persoanelor aflate în conflict cu legea, promovarea unei atitudini pozitive faţă de activităţile caritabile, prin implicare şi participare directă, precum şi responsabilizarea socială şi dezvoltarea spiritului civic al deţinuţilor.
Acţiunea se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv, la iniţiativa şi din sursele financiare ale deţinuţilor instituţiei de detenţie de la Penitenciarul nr.15-Cricova.
Elena Ivanov