Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a întreprins ieri o vizită de lucru în municipiul Bălți, unde a discutat cu autoritățile publice locale, conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu, cu mediul de afaceri și cetățenii despre situația social-economică din țară și unitatea teritorial administrativă respectivă, precum și problemele cu care se confruntă aceștia, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuțiilor Octavian Calmîc a făcut o scurtă trecere în revistă a acțiunilor întreprinse de Guvernul Republicii Moldova în direcția ameliorării situației social-economice din țară de la momentul învestirii, precum și obiectivelor trasate pentru termen scurt și mediu. În acest context, ministrul Economiei a menționat că Guvernul a reușit să implementeze un set întreg de proiecte sociale, care, într-un final, au permis micșorarea tarifelor pentru consumatorii finali la energia electrică, gaze naturale, au fost indexate pensiile, etc. ”Noi înțelegem foarte bine că aceste acțiuni sunt poate sub așteptările cetățenilor, dar vreau să vă asigur, în perspectivă, în condițiile unei stabilități politice, Guvernul are elaborate sau se află într-un stadiu avansat de elaborare, un pachet întreg de acte normative și legi, care au ca scop final crearea unor condiții decente de viață pentru cetățeni la toate capitolele”, a accentuat Octavian Calmîc.
Viceprim-ministrul s-a referit și la măsurile întreprinse de autoritățile centrale privind implementarea proiectelor de atragere a investițiilor străine directe în economia națională, în special a celor care propun proiecte investiționale care creează locuri noi de muncă, contribuie la dezvoltarea infrastructurii, etc. ”Avem și unele succese în direcția respectivă. Drept exemplu, care vizează direct municipiul Bălți și localitățile din teritoriu, este decizia companiei Dräxlmaier Group, care intenționează să vină cu noi investiții pe piața noastră de circa 31 milioane de euro, creând peste 2500 noi locuri de muncă”, a spus ministrul Economiei.
În cadrul rundei de întrebări-răspunsuri, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, a informat cei prezenți despre viziunile Guvernului la formarea bugetului de stat, politicii bugetar-fiscale atât pentru anul curent, cât și pentru 2017, acordarea subsidiilor în agricultură, reformele din sectorul energetic, mediului de afaceri, etc.
La rândul său, cei prezenți au abordat mai multe probleme, soluționarea cărora, în opinia lor, ar impulsiona activitatea atât a întreprinderilor municipale, cât și a mediului de afaceri. În special, agenții economici, prezenți la întrevedere au abordat problema relațiilor cu autorităților locale, care prin diferite acțiuni de intimidare bulversează activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, majorează nejustificat impozitele locale, tergiversează eliberarea licențelor sau actelor permisibile de activitate, etc. Antreprenorii au indicat și activitatea ineficientă a ghișeului unic de eliberare a actelor, care, într-un final, nu a simplificat procedura de obținere a acestora, dar a birocratizat-o.
În cadrul întrevederii au mai fost abordate problemele modernizării întreprinderilor municipale de asigurare cu agent termic, apă și canalizare, activității companiilor de transport din regiune, etc. Octavian Calmîc a dat asigurări că, în măsura posibilităților, autoritățile centrale se vor implica în soluționarea problemelor abordate, inclusiv prin atragerea diferitor fondurilor atât interne, cât și externe.
Diana Munteanu