Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o întrevedere cu o Delegație de reprezentanţi ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, potrivit unui comunicat de presă.
Premierul a reiterat determinarea fermă a autorităţilor moldoveneşti să avanseze în procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean. În acest sens, Prim-ministrul a pledat pentru reluarea cât mai curând posibil a negocierilor în formatul „5+2”, exprimându-şi convingerea că acest conflict trebuie să fie soluţionat exclusiv pe cale politică, prin elaborarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. „Este important ca viitorul stat reintegrat să fie unul viabil şi orientat pe calea reformelor democratice şi a modernizării”, a subliniat Prim-ministrul.
Şeful Executivului a mai menţionat că autorităţile de la Chişinău vor promova şi în continuare o politică deschisă în raport cu locuitorii și agenții economici din regiunea transnistreană, pentru a asigura prestarea serviciilor publice necesare locuitorilor din regiune și, totodată, îşi vor onora obligațiile față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor săi în toate regiunile ţării.
La rândul lor, reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean au menţionat importanţa organizării în timpul apropiat a unei noi runde de negocieri în formatul „5+2”, a intensificării dialogului direct dintre reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolui, dar şi în cadrul grupurilor de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii. Partenerii de dialog au exprimat disponibilitatea de a contribui la avansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, iar vizita în cauză este o confirmare în plus în acest sens.
O Delegație de reprezentanţi ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova. Din delegaţie fac parte: Cord Meier-Klodt, Reprezentant Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Serghei Gubarev, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Valerii Jovtenco, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Bridget Brink, Adjunct al Asistentului Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii şi Thomas Mayr-Harting, director general pentru Europa şi Asia Centrală din cadrul Serviciului European pentru Acțiune Externă.
Elena Ivanov