
Primăria orașului Leova informează că sunt în desfășurare lucrările din cadrul proiectului „Reparația drumului local din satul Sărata Răzeși, cu lungimea de 1,4 km”, implementat în cadrul Programului Guvernul Republicii Moldova „Europa este Aproape”, realizat de Primăria Leova, prin intermediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, ediția 2025.
Valoarea proiectului este de 3 974 020,27 mii lei iar după adoptarea deciziei de amalgamare voluntară, nu a fost necesară cofinanțarea din bugetul local.
Satul Sărata Răzeși, parte a UAT amalgamate Leova, beneficiază de această investiție importantă menită să îmbunătățească infrastructura rutieră și condițiile de trai ale locuitorilor. Reabilitarea drumului va facilita accesul cetățenilor, va contribui la sporirea siguranței circulației și va susține dezvoltarea economică a localității.
Lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, iar administrația publică locală monitorizează permanent procesul de execuție pentru asigurarea calității acestora.
Dezvoltarea infrastructurii în localitățile componente ale UAT amalgamate reprezintă una dintre prioritățile administrației locale, iar acest proiect demonstrează beneficiile procesului de amalgamare pentru comunitățile din Sărata Răzeși, Tochile-Răducani, Sîrma și Leova.
























