
Orașul Florești beneficiază de cinci inițiative majore, implementate prin Programele Naţionale „Satul European” (ediţiile I şi II), „Servicii de creşă publice”, „Reabilitarea blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ”, precum și prin Programul unic de intervenţie urgentă. În prezent, patru dintre aceste proiecte sunt în curs de implementare, iar unul a fost deja finalizat, informează PROVINCIAL cu referire la ONDRL.
Pentru a evalua, la fața locului, mersul lucrărilor, reprezentanții Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), instituția responsabilă de monitorizarea implementării proiectelor de dezvoltare locală prin programele naționale, însoțiți de deputata Larisa Novac, au efectuat o vizită de lucru la Florești.
Printre obiectivele aflate în implementare se numără: reabilitarea stadionului multifuncțional, unde sunt create condiții moderne pentru promovarea fotbalului și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor, tinerilor și adulților pasionați de sport; deschiderea unei noi grupe de creșă la Grădinița nr. 9 „Andrieș” pentru 20 de copii; reabilitarea blocurilor sanitare la Liceul „Mihai Eminescu”, unde 419 elevi și 59 de angajați beneficiază deja de condiții adecvate de igienă și sanitație; precum și modernizarea a trei spații la Liceul „Miron Costin”, în beneficiul a 689 de elevi și 53 de angajați.
Aceste proiecte aduc schimbări vizibile și concrete în viața comunității, sprijinind educația, sănătatea și activitățile sportive pentru întreaga populație a orașului, cu aproximativ 𝟏𝟏.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞, dar și pentru locuitorii satelor învecinate.





































