
Candidatul independent Ramiz Ansarov anunță, pe pagina sa de Facebook, că oficial a fost înregistrat în cursa pentru funcția de primar de Orhei, cu numărul 1 în buletinul de vot la alegerile din 17 mai curent.
„Acesta este doar începutul unei munci serioase. Am un program clar pentru Orhei, dar pentru mine este și mai important să vă aud pe fiecare dintre voi.
Oamenii noștri s-au săturat de show-uri politice — ei așteaptă ordine, stabilitate și ca orașul, în sfârșit, să se dezvolte. Vom vorbi despre ceea ce contează cu adevărat pentru orheieni: transport, amenajarea curților, sprijinul pentru cei cu venituri mici, oportunități noi pentru tineri. Pentru că oamenii nu mai așteaptă lupte pentru funcții, ci rezultate — ordine, stabilitate și dezvoltare”, spune Ansarov.
El îndeamnă locuitorii Orheiului să-i spună ce ar vrea să facă pentru oraș.



















