
La Bender a continuat examinarea subiectelor de actualitate ce vizează situația în Zona de Securitate.
Referitor la accesul reprezentanților mass-media la activitățile Comisiei Unificate de Control, poziția delegației Republicii Moldova rămâne fermă: nu se admit condiții abuzive de acreditare pentru jurnaliștii de pe malul drept al Nistrului; imixtiunea structurilor de forță transnistrene în acest proces nu va fi tolerată.
Abordarea contraproductivă a exponenților Tiraspolului împiedică progresul în rezolvarea problemei privind participarea presei la lucrările Comisiei.
În cadrul ședinței, delegația Republicii Moldova a declarat că, odată cu trecerea la ținuta militară de vară în Armata Națională, proces început la data de 20 martie curent, Contingentul Armatei Naționale din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii din Zona de Securitate va respecta normele privind portul însemnelor distinctive ale efectivului Armatei Naționale, în conformitate cu Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.1287/2023.
Delegația Republicii Moldova le-a cerut exponenților Tiraspolului, care au venit cu insinuări la acest capitol, să se concentreze asupra eliminării posturilor ilegale care împiedică libera circulație a cetățenilor în Zona de Securitate.



















