Autoritățile raionale și orășenești, locuitori ai orașului Rezina, dar și conducerea ÎM ”Servicii Comunal-Locative” din oraș au participat la un eveniment foarte important în viața urbei. Vorba e că, urmare a implicării primăriei Rezina în proiectul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) de susţinere a autorităţilor locale din Republica Moldova (LGSP), ÎM ”SCL” Rezina a beneficiat de o autogunoieră și 100 de containere pentru colectarea deșeurilor menajere. Asta după ce, în cadrul aceluiași proiect, a mai beneficiat și de un autogreider, notează www.rezina.md.
În luarea sa de cuvânt, primarul orașului, dl Simion Tatarov, a mulțumit partenerilor și poporului american pentru ajutorul acordat, sub diferite aspecte, menționând că astfel ÎM ”SCL” va avea posibilitatea să presteze locuitorilor servicii de o mai bună calitate. Totodată, dumnealui și-a exprimat speranța și dorința de noi parteneriate în asemenea proiecte.
Dl Alexandrul Pelivan, directorul LGSP, a mulțumit pentru buna cooperare, ”pe care am avut-o în toți anii aceștia. Pe parcurs am reușit să venim și cu echipament de peste 3 milioane de dolari pentru toate orașele participante în proiect. Pe moment, la Rezina, automatizăm evidența contabilă la ”SCL”, am oferit și calculatoare. Scopul nostru e să ajutăm autoritățile locale ca acestea să presteze servicii mai bune cetățenilor.”.
Dl Pelivan a mai spus că actualul proiect este pe ultima sută de metri, dar că, probabil, îi va urma un altul, tot pentru autoritățile locale, care va include și localitățile rurale, nu doar cele urbane. Astfel, cei activi vor avea șanse reale să beneficeze de asistență din partea poporului american. Dumnealui le-a mai dorit celor prezenți ca ”cetățenii să vă aprecieze după rezultatele pe care le aveți” și i-a înmânat primarului de Rezina cheile de la noua autospecială.
Dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, a felicitat primăria, pe locuitorii ei, dar și pe angajații ÎM ”SCL” Rezina cu prilejul implementării cu succes a proiectului, spunând că este unul foarte necesar fiecărei localități din țară. ”Cu siguranță că vom participa și pe viitor, cu satele, deoarece astăzi managementul deșeurilor este foarte important”, a mai spus în contextul evenimentului dna președinte, mulțumind finanțatorului pentru oportunitatea oferită primăriei Rezina.
”Acest cadou este foarte binevenit pentru întreprinderea noastră – autospecialele de care dispunem au, respectiv, 20 și alta – aproape 10 ani”, a menționat în cadrul ceremoniei dl Iurie Urechi, managerul-șef al ÎM ”SCL” Rezina. ”Suntem recunoscători primăriei că a participat și a câștigat, mulțumim colaboratorilor USAID, vă dorim succese și sperăm că vom mai colabora în asemeena proiecte”, a mai spus dl Urechi, primind cheile autospecialei de la dl primar.
Elena Ivanov