
Rezultatele pilotării noului curriculum la disciplina „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” („Gagauz halkının istoriiyası, kulturası hem adetleri”) pentru clasele V–IX au fost analizate în cadrul unei ședințe de lucru organizate la Comrat. La eveniment au participat peste 100 de cadre didactice care predau disciplina în instituțiile de învățământ gimnazial din UTA Găgăuzia, reprezentanți ai Direcției Generale Educație, ai Universității de Stat din Comrat, precum și ai Ministerului Educației și Cercetării.
În cadrul procesului de monitorizare a implementării curriculumului pilot, au fost aplicate chestionare cadrelor didactice și elevilor, precum și vizite la lecții deschise în mai multe instituții de învățământ din autonomie. Rezultatele chestionării au evidențiat faptul că majoritatea cadrelor didactice și a elevilor apreciază valoarea educativă și formativă ridicată a disciplinei. Totodată, respondenții au semnalat necesitatea extinderii și diversificării resurselor didactice în limba găgăuză, inclusiv prin elaborarea de materiale video, prezentări, hărți istorice, dicționare tematice și ghiduri metodice.
Prezent la ședință, Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, a declarat: „Rezultatele pilotării curriculumului confirmă interesul elevilor și angajamentul cadrelor didactice față de nou disciplină. Ministerul va continua să susțină dezvoltarea acestei discipline prin suport metodic, elaborarea de resurse educaționale moderne și formarea continuă a profesorilor, astfel încât predarea să fie adaptată nevoilor reale ale profesorilor și elevilor”.
Curriculumul pentru disciplina „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” a fost elaborat de o echipă de metodiști, cercetători și profesori practicieni din UTA Găgăuzia, în cooperare cu instituții academice și educaționale din regiune. Documentul a fost aprobat de MEC în luna august 2024.
Disciplina este predată în 41 de instituții de învățământ general din UTA Găgăuzia. Aceasta este studiată de 11 288 de elevi, iar procesul educațional este asigurat de 115 cadre didactice.



















