
Ieri, 17 decembrie 2025, în incinta Consiliului Raional Hîncești s-a desfășurat Conferința de Lansare a Proiectului „Cross Border Cooperation and Good Practices” / „Cooperare transfrontalieră și bunele practici” (Cod ROMD00182). Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 de către UAT Județul Galați prin intermediul Consiliului Județean Galați, România (Beneficiar-Lider), în parteneriat cu Consiliul Raional Hîncești, care are statut de Beneficiar 1 (PP2).
Potrivit autorităților raionale, evenimentul a fost onorat cu prezența partenerilor de încredere-delegația Consiliului Județean Galați, România, condusă de Laura-Delia Angheluță, presedintele raionului Hîncești, Nicoletta Moroșanu, vicepreședintele raionului, Aliona Grigoraș, Secretarul Consiliului raional, Elena Moraru Toma, Consilierul raional, Valeriu Bobrov, șeful Direcția Economie și Cooperare Transfrontalieră, Elena Nichifor, reprezentanți ai APL-urilor, șefi de subdiviziuni ai CR Hîncești, precum și membrii celor două echipe de implementare a proiectului.
În luările de cuvânt și prezentările făcute la Conferință, atât dna Președinte, Nicoletta Moroșanu, cât și ceilalți vorbitori au felicitat cetățenii hînceșteni cu ocazia a încă unei reușite investiționale, au subliniat importanța și oportunitatea practică a proiectului. S-a subliniat că, de pe urma modernizării sub aspect tehnic și digital al Sălii principale a Consiliului, vor beneficia nu doar consilierii și funcționarii publici raionali, ci și locuitorii din Hîncești, în general, care se vor bucura de prestația unei administrații mai eficiente și performante.
Totodată, scopul evenimentului a constat în informarea corespunzătoare a publicului larg cu privire la obiectivele, activitățile ce urmează a fi derulate, rezultatele așteptate și detaliile tehnice și de design ale proiectului.
Astfel, prin Obiectivul său General proiectul își propune să ridice eficiența administrației publice prin consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare dintre Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hîncești.
Reprezentanții partenerilor au reliefat că proiectul urmărește și câteva obiective specifice, care se vor realiza prin: finalizarea Planului de dezvoltare transfrontalieră a județului Galați și raionului Hîncești, dotarea sălilor de ședințe ale entităților administrative respective cu sisteme și echipamente informatice moderne și includerea unui număr de 230 persoane din administrația publică într-un Program de formare online și schimburi de experiență, contribuindu-se în așa fel la creșterea nivelului de pregătire profesională a acestora.
Cele preconizate în proiect urmează a fi realizate într-o perioadă de 18 luni (26 august 2025 – 25 februarie 2027), pentru care este prevăzut un buget total de 456.157,50 Euro.





















