
Orașul Rîșcani intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, odată cu lansarea unui proiect amplu care va transforma zona Malinovca într-un spațiu modern, sigur și prietenos pentru locuitori.
Agenția de Dezvoltare Regională Nord anunță inițierea procedurii de licitație publică pentru achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică (diriginte de șantier) în cadrul proiectului „Rîșcani, un oraș pentru cetățeni – Revitalizare urbană și dezvoltare durabilă”. Proiectul urmărește transformarea zonei Malinovca într-un spațiu urban modern, sigur și prietenos pentru locuitori, prin reamenajarea infrastructurii rutiere și pietonale, crearea de spații publice funcționale și stimularea participării comunitare.
„Începem un nou proiect! Este un pas important pentru Rîșcani. Vom face zona Malinovca mai comodă, mai sigură și mai frumoasă. Vrem un oraș modern, unde oamenii trăiesc bine și se simt parte din comunitate,” – a declarat primarul Victor Bogatico, ales din partea partidului Nostru.
Printre lucrările planificate se numără: reparația străzii Trandafirilor pe o lungime de circa 1,2 km; reamenajarea curților blocurilor de locuit de pe str. Trandafirilor nr. 23–29; amenajarea unui spațiu verde multifuncțional la nr. 17; crearea unui parc urban în jurul lacului Malinovca.
Beneficiarii proiectului sunt aproximativ 11.000 de locuitori ai orașului Rîșcani, inclusiv peste 3.000 din zona de revitalizare, 19 agenți economici și patru instituții publice. Inițiativa are și o componentă educativă, încurajând implicarea populației în activități de salubrizare, informare și monitorizare, pentru consolidarea responsabilității civice.
Valoarea estimată a serviciilor de supraveghere tehnică este de aproape 24,5 milioane de lei, fără TVA. Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu cofinanțare din partea Primăriei Rîșcani și implementare de către ADR Nord. Ofertele pot fi depuse în perioada 25 noiembrie – 8 decembrie 2025.
Proiectul reprezintă un pas important în modernizarea orașului Rîșcani și în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.


















