În ultimele 24 de ore angajații Serviciului Situații Excepționale au intervenit în 40 de situații.
Potrivit unui comunicat de presă, în mare parte intervenția salvatorilor a fost necesară pentru acordarea primului ajutor calificat de echipajele SMURD în nordul și sudul țări, deblocări de uși, dar și lichidarea focarelor de ardere. Pompierii au stins 6 incendii în care au avut de suferit două persoane.
Primul incendiu în care a decedat un bărbat de 93 de ani a avut loc localitatea Bușila, raionul Ungheni. Apelul la serviciul 901 a fost recepționat ieri în jurul orei 12.00. În urma arderii au fost afectate bunurile matreiale din interiorul unei odăi, unde a fost depista cadavrul bătrînului. Primele cerecetări arată că incendiul s-ar fi produs în urma utilizării necorespunzătoare a sobei. Pompierii au reușit lichidarea arderii fără ca aceasta să obțină răspîndire.
Un alt incendiu cu urmări fatale a vut loc ieri la ora 16.00 în localitatea Hlinaia, rioanul Edineț. De acestă dată o femeie în vîrstă de 81 de ani a fost găsită moartă în propria locuință, în apropierea sobei de încălzit. În urma cercetărilor s-a stabilit că focul nu a obținut răspîndire, iar femeia cel mai probabil s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor de încălzit. Persoanele sunt rugate să evite supraîncălzirea surselor, sau utilizarea acestora în stare defectă.
Mai mult, pompierii îndeamnă oamenii care au în grijă persoane în etate sau cu dezabilități, să le supravegheze și să le ajute la utilizarea sobelor pentru a evita izbucnirea incendiilor. În caz de situații de risc se poate apela serviciul 901.
Dina Roșca