
În cadrul unei întâlniri cu agricultorii din satul Cobusca Veche, unul dintre liderii Blocului Electoral ALTERNATIVA, Ion Chicu, a criticat actuala clasă politică și modul în care aceasta își exercită atribuțiile în Parlament. El a subliniat nevoia de reprezentare reală a intereselor cetățenilor și a fermierilor.
„De fiecare dată când propunem ceva, nu se mai îndeplinește nimic. Credem că oamenii care ajung în Parlament trebuie să fie în stare să scrie o lege care să vă permită să vindeți ceea ce produceți, să nu fie așa de scumpe îngrășămintele, chimicalele, motorina, toate cele necesare pentru a crește această roadă. Polițele de asigurare să fie accesibile și dacă tot sunt scumpe, măcar să nu mai ceară bani când mergi la spital.”
Totodată, Ion Chicu a pledat pentru o guvernare mai responsabilă și echilibrată, în care accentul să fie pus pe bunăstarea populației.
„Să păstrăm pacea, să ne gândim la pensii, la salarii. Pentru asta avem nevoie de oameni care au, cum se zice, oleacă de carte. Dacă ajungi în Parlament, trebuie să știi să scrii o lege, dar ei măcar nu-și dau seama pentru ce ridică mâna.”
Chicu a criticat voturile din actuala legislatură, oferind exemplul eliberării unor persoane condamnate pe viață.
„Timp de patru ani, cei din Parlament au demonstrat că mulți nici nu și-au dat seama pentru ce au ridicat mâna. Știați că 63 de deputați au votat pentru eliberarea unor condamnați pe viață pentru omoruri? Oare ei înțelegeau ce fac? Să ne gândim bine cui încredințăm soarta țării pentru următorii patru ani. Nu are rost să vorbesc prea mult despre acești patru ani care au trecut, i-ați simțit cu toții, unii mai rău, alții mai bine. Dar când gazul crește de la 4,60 lei la 18 sau 30 lei, ceva nu este în regulă.”