
Astăzi, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a avut o întrevedere cu președinții Consiliului Superior al Magistraturii, ai Judecătoriei Bălți și ai Curții de Apel Bălți, Agenției de Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească în cadrul căreia a fost găsită soluția pentru construcția la Bălți a Palatului Justiției și alocarea unui teren pentru edificarea acestuia, informează PROVINCIAL.
În urma discuțiilor, s-a convenit că, după finalizarea construcției Palatului Justiției, actualele clădiri ale Judecătoriei și Curții de Apel Bălți vor trece în proprietatea municipiului, urmând să fie utilizate ca obiective cu destinație socială.
“Noul edificiu urmează să răspundă cerințelor de ordin tehnic, de spațiu și de personal, asigurând în același timp o prestare eficientă a serviciilor judiciare pentru justițiabilii din municipiul Bălți și raioanele arondate (Fălești, Glodeni și Sîngerei). Suprafața minimă estimată pentru construcție este de cca 1 ha,” – menționează Primăria Bălți.
Primăria municipiului Bălți își exprimă disponibilitatea de a coopera pentru identificarea soluției optime privind amplasarea noii clădiri a Palatului Justiție, în strictă conformitate cu cerințele legale și necesitățile comunității precum și a întregii regiuni de Nord a țării.