
Premierul Dorin Recean, numărul doi pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, a spus că a decis să candideze pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate pentru că știe că “doar uniți, doar împreună, putem continua să construim o Moldovă puternică și liberă”.
“În toți acești ani, am păstrat pacea, am adus Uniunea Europeană mai aproape ca niciodată, am făcut investiții reale în școli, spitale, drumuri și ne construim independențan energetică. Dar mai sunt pași de făcut. Avem datoria să le lăsăm copiilor noștri o Moldovă care nu poate fi șantajată sau amenințată și să ducem până la capăt obiectivul nostru: aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat el.
Premierul a mai spus că participă la alegeri pentru că vrea ca fiecare copil – din Mîndîc, din Orhei, Bălți sau Cahul – din fiecare colț al țării – să aibă un viitor mai bun aici, acasă.
“Să rămânem uniți și să nu ne abatem de la calea dreaptă și să mergem mai departe”, a subliniat premierul.