
Ca reacție la declarația recentă a Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia referitoare la limba de predare la Colegiul moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că limba de instruire în această instituție este limba română. Prevederea se conține în Protocolul de cooperare în domeniul învățământului profesional tehnic, semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia. Documentul mai stabilește că limba găgăuză sau turcă va figura ca disciplină obligatorie în planul de învățământ al colegiului. Totodată, anumite discipline pot fi predate și în limba engleză.
Ministerul încurajează toți cetățenii Republicii Moldova să învețe limba română și oferă sprijin concret în acest sens. Cei interesați pot participa la cursurile gratuite de limba română organizate în cadrul Programului național privind învățarea limbii române (2023–2025), inclusiv persoanele adulte.
MEC apreciază rezultatele obținute de absolvenții clasei a IX-a din UTA Găgăuzia la examenul de limba română și are încredere că aceștia se vor adapta cu succes parcursului educațional în cadrul colegiului. Pentru cei care vor avea nevoie de sprijin suplimentar, Ministerul va asigura cursuri de limba română adaptate nevoilor lor.