
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Ludmila Catlabuga s-a întâlnit la Tokyo cu vicepreședintele Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA) Hara Shohei, în cadrul vizitei de lucru desfășurate în Japonia.
Întrevederea a oferit prilejul de a reconfirma parteneriatul solid dintre Republica Moldova și JICA în domeniul dezvoltării agricole. Ludmila Catlabuga a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de-a lungul anilor și a subliniat importanța proiectului „Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol” (MAME), primul împrumut acordat de Japonia Republicii Moldova, gestionat de ADMA.
Proiectul MAME este destinat agricultorilor, în special întreprinderilor agricole mici și mijlocii, celor care își doresc să investească în sporirea productivității prin procurarea utilajelor agricole și echipamentelor post-recoltare.
În perioada 2021 – mai 2025, prin acest proiect au fost finanțați 350 de fermieri, fiind semnate 535 de contracte în valoare totală de peste 640,5 milioane lei. Producătorii agricoli au putut procura, în condiții preferențiale, tractoare, combine, mașini de sortat, echipamente de ambalat sau prelucrat.
În completarea analizei rezultatelor deja obținute, a fost exprimat interesul pentru continuarea proiectului. De asemenea, au fost discutate idei de colaborare axate pe digitalizare și formare, inclusiv o platformă educațională pentru agricultură sustenabilă, un proiect de e-farming adaptat tinerilor fermieri și un program de schimburi profesionale cu instituțiile japoneze.