
Calitatea resurselor de apă și a ecosistemelor din districtul bazinului hidrografic Nistru se va îmbunătăți. Acesta este scopul noului Plan de Gestionare al Districtului Bazinului Hidrografic Nistru pentru anii 2025-2030, adoptat recent de Guvern, document care a fost elaborat cu sprijinul Suediei și al PNUD Moldova.
Noul plan succede ciclul I (2017-2022) și urmărește continuarea eforturilor autorităților de mediu în protecția și utilizarea durabilă a resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice din districtul bazinului hidrografic Nistru.
Documentul conține circa 60 de măsuri, care pot contribui la reducerea și prevenirea poluării apelor, monitorizarea calității și cantității apelor de suprafață și a celor subterane, atenuarea consecințelor schimbărilor climatice și a dezastrelor naturale, dezvoltarea infrastructurii de tratare a apelor uzate ș.a.
Totodată, planul mai prevede consolidarea cooperării moldo-ucrainene în domeniul gestionării transfrontaliere a resurselor de apă, dotarea tehnică și consolidarea capacităților instituțiilor de stat responsabile de gestionarea apelor.
Planul va fi implementat de Ministerul Mediului în colaborare cu autoritățile publice centrale și locale, societatea civilă și comunitățile locale.
Valoarea totală estimată a bugetului necesar pentru aplicarea măsurilor propuse este de circa la 3,5 milioane de lei, dintre care 2,2 milioane de lei ar trebui acoperite din resurse oferite de partenerii de dezvoltare.
Districtul hidrografic Nistru se întinde pe o suprafață de peste 19.238 km², cuprinzând aproximativ 3.000 de cursuri de apă, 1591 de râuri, 51 de lacuri de acumulare și 1700 de acumulări de apă de dimensiuni mici. Fluviul Nistru este principala sursă de apă potabilă pentru populație, precum și o resursă esențială pentru economie.
Planul vizează reabilitarea infrastructurii existente, inclusiv construcția stației de epurare la Soroca, modernizarea rețelelor de alimentare cu apă în localitățile rurale și îmbunătățirea controlului asupra surselor industriale și agricole de poluare. În prezent, din cele 155 de complexe de evacuare și epurare a apelor uzate, doar 113 sunt funcționale.
În vederea îmbunătățirii stării hidromorfologice a corpurilor de apă, vor fi curățate și adâncite albiile râurilor Botna și Bîc, vor fi decolmatate râulețele locale, va fi efectuată inventarierea construcțiilor hidrotehnice și va avea loc reevaluarea rezervelor de apă subterană. De asemenea, vor fi elaborate acte normative de exploatare a lacurilor de acumulare și a iazurilor.
Pentru extinderea zonelor umede, autoritățile vor efectua lucrări de plantare a fâșiilor forestiere de-a lungul Nistrului. De exemplu, în parcul național „Nistrul de Jos” vor fi împădurite cca. 30 ha pentru protecția apelor și a câmpurilor.
Un obiectiv important este îmbunătățirea monitorizării stării corpurilor de apă. Planul prevede achiziționarea de echipamente moderne pentru monitorizarea calității apelor de suprafață și subterane, dotarea Laboratorului Agenției de Mediu și formarea personalului, obiectiv la care va contribui Suedia și PNUD.
Deoarece un segment important al fluviului Nistru traversează teritoriul ucrainean, pentru asigurarea protecției și dezvoltării durabile a bazinului acestuia, autoritățile își propun să consolideze cooperarea cu Ucraina pe platforma comisiei bilaterale de specialitate și a grupurilor de lucru. De asemenea, conform documentului, se prevede actualizarea Regulamentului privind regimul de exploatare a Nodului Complexului Hidroenergetic Nistrean în colaborare cu partea ucraineană, asigurarea schimbului de date de monitoring pentru bazinul fluviului Nistru ș.a.
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări asupra mediului, cadrului social și economic, cu impact direct asupra resurselor de apă. Pentru a răspunde acestor provocări, în plan au fost incluse măsuri de promovare a consumului rațional de apă și eliminarea pierderilor de apă. Printre acestea sunt acțiuni de prevenire a riscului de secetă și inundații, gestionarea eficientă a apelor pluviale, refacerea zonelor inundabile și a zonelor umede, împădurirea, recoltarea apei pluviale, construcția bazinelor de acumulare a scurgerilor, prevenirea eroziunii solurilor, campanii de informare a populației ș.a.
În rezultatul implementării acțiunilor planificate, se preconizează ca din cele 95 de corpuri de apă de suprafață, 14 – să atingă o stare calitativă și cantitativă bună în următorul ciclu de gestionare, alte 29 de corpuri – până în 2035, iar 52 de corpuri – până în anul 2041.
Planul de Gestionare al Districtului Bazinului Hidrografic Nistru pentru anii 2025-2030, ciclul II a fost elaborat în cadrul proiectului PNUD Moldova „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, cu sprijinul financiar al Suediei.