O femeie de 69 de ani din satul Zaicana, raionul Criuleni, a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a încercat să aprindă focul în sobă.
Din primele informații se cunoaște că femeia aprindea focul în sobă, folosind lichid inflamabil. Flăcările fiind puternice, au făcut ca bătrîna să se aleagă cu arsuri de gradul I, II și III. Locuind singură, strigătele de ajutor au fost auzite de o vecină, care a alertat Serviciul 903. Ambulanța a transportat femeia la Centrul republican de leziuni termice din capitală, starea ei fiind gravă, cu arsuri pe circa 50% din suprafața corpului. Este de menționat că în consecință, incendiu nu s-a produs.
Alte circumstanțe urmează să fie stabilite, iar salvatorii amintesc despre normele antiincendiare la exploatarea sobelor. Acestea nu trebuie suprasolicitate și supraîncălzite, iar lichidele inflamabile sînt strict interzise a fi folosite la aprinderea focului. În caz contrar viața și sănătatea este pusă în pericol de fiecare dată, atunci cînd locuințele sînt încălzite, fiind folosite sobele.
Dina Roşca