
Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de poliție Botanica au reținut patru tineri, printre care și o minoră, cu vârstele cuprinse între 17 și 24 de ani, originari din Chișinău, Ialoveni și Criuleni, fiind suspectați de șantaj și răpire de persoană.
Poliția a fost sesizată de către o tânără, care a comunicat că în timp ce se afla pe str. Trandafirilor din capitală, împreună cu prietenul ei de 22 de ani, un grup din patru persoane s-ar fi apropiat de ei și, prin aplicarea mai multor lovituri au urcat forțat tânǎrul într-un automobil, după care au plecat într-o direcție necunoscută.
La scurt timp după răpirea acestuia, tânăra ar fi primit un mesaj în care suspecții au cerut suma de 450 de euro pentru eliberarea acestuia.
În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiștii Inspectoratului Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii de patrulare, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, suspecții au fost localizați și reținuți. Victima era ținută la domiciliul unuia dintre suspecți.
În cadrul măsurilor procesual penale, aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că l-au răpit pe tânăr pentru că le datora o sumă de bani, iar prin acțiunile lor au dorit să întoarcă datoria.
Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minora este cercetată în stare de libertate.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 13 ani.