
Costurile de elaborare a documentelor de proiectare pentru realizarea proiectului privind construcția Spitalului Regional Bălți vor fi acoperite de Uniunea Europeană. Guvernul a aprobat semnarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Sprijinul oferit constituie trei milioane de euro.
Noua instituție medicală de nivel regional va avea o suprafață de aproximativ 38.000 de metri pătrați, 340 de paturi în regim de spitalizare și 78 de paturi în regim ambulatoriu. Astfel, locuitorii regiunii de nord a țării vor avea acces la servicii medicale calitative și moderne.
Valoarea totală a proiectului de construcție a Spitalului Regional Bălți este de 108 milioane de euro, iar darea în exploatare este preconizată pentru începutul anului 2029.