
Cei peste 7 mii de locuitori ai satului Cojușna din raionul Strășeni vor avea acces la servicii îmbunătățite de evacuare a deșeurilor. Proiectul prin care a fost cumpărat transport specializat pentru colectarea și transportarea gunoiului menajer a fost finanțat de stat, din sursele Fondului Național pentru Mediu. La evenimentul de recepționare a transportului a participat și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de reprezentanți ai autorităților publice locale.
Deșeurile de la cele peste 2450 de gospodării casnice și 125 de agenți economici din localitate vor fi evacuate și reciclate corespunzător. Potrivit primarului localității, Igor Crăciun, printre beneficiarii proiectului sunt cele două grădinițe din localitate, liceul, școala de arte, casa de cultură, spitalul, alte instituții de menire socială. Valoarea grantului alocat din surse bugetare pentru achiziționarea transportului specializat este de circa 1,37 milioane de lei, beneficiarul contribuind cu circa 137 mii de lei.
Recent, în localitatea Cojușna a fost inaugurat și un Centru de Informare și Servicii pentru Cetățeni, în colaborare și cu susținerea partenerilor internaționali.
„Mă bucur să văd cum localitățile noastre se transformă, se modernizează. Doar în ultimii doi ani, Cojușna a mai beneficiat de investiții în valoare de circa cinci milioane de lei prin Programul Național «Satul European». Banii au fost utilizați pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor publice, aducând beneficii pentru cei aproximativ șapte mii de locuitori ai satului”, a menționat Igor Grosu.
Ulterior, șeful legislativului a avut o discuție cu doi agenți economici din localitate despre colaborarea mediului de afaceri cu instituțiile statutului și despre modificările legislative care să îmbunătățească climatul de afaceri în țară. Sergiu Boșcăneanu are în gestiune o livadă de prun și 14 hectare de viță-de-vie. În scopul depășirii consecințelor schimbărilor climatice, antreprenorul a instalat pelicula antiploaie pentru a obține struguri de calitate și roade înalte, precum și sistem de irigare performant. Antreprenorul a beneficiat de suport financiar din partea statului la înființarea plantației și subvenții pentru sistemul de irigație. Mai nou, antreprenorul a achiziționat o instalație frigorifică și o linie de ambalare a strugurilor, afacere susținută financiar de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul ODA. Strugurii sunt exportați în România, Belgia și Germania. „Strugurii noștri «Moldova» nu au concurență în lumea întreagă”, spune cu mândrie antreprenorul.
La Vinăria Cojușna, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu proprietarul întreprinderii, Grigore Panuș, despre provocările din sectorul vitivinicol, dar și despre realizările producătorilor de vin din țara noastră. În prezent, compania are în proprietate peste 200 de hectare de viță-de-vie cu soiuri autohtone și europene, două crame de procesare și o capacitate de păstrare impresionantă a vinurilor de colecție. „Chateau Cojușna” este unul dintre cei mai mari producători și exportatori de vinuri și divinuri din Republica Moldova, cu tradiții în domeniu de peste 30 de ani.