Un pensionar din Cantemir a fost condamnat la închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore de 6 ani.
Procuratura raionului Cantemir a stabilit că, în primăvara anului trecut, inculpatul a servit-o pe vecina sa minoră cu dulciuri şi alcool, după care a dus-o într-o casă părăsită, unde a încercat să o violeze. Intenţiile acestuia însă nu au fost duse până la sfârşit, pentru că în acel moment intrase fratele victimei, care i-a spus mamei despre cele întâmplate.
Pentru tentativă de comiterea acţiunilor perverse cu caracter sexual, recent, inculpatul, în vârstă de 70 de ani, a fost condamnat la 10 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să achite în beneficiul părţii vătămate suma de 12 mii lei drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac.
Dina Roşca