Oficiul Medicilor de Familie Văleni din raionul Cahul a fost reparat recent în cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Valoarea totală a proiectului depășește 900 de mii de lei, dintre care peste 700 de mii reprezintă contribuția CNAM, iar 200 de mii sunt resursele Primăriei Văleni.
Acești bani au fost direcţionaţi pentru un șir de lucrări, și anume: reparația pereților, tavanelor și a pardoselii, schimbarea ușilor, izolarea termică a fațadei, lucrări de reparație a sistemelor de electricitate, canalizare și de încălzire etc. În total au fost reparate 12 încăperi și coridorul instituției medicale.
În urma unei vizite de monitorizare a executării proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările sunt finalizate și au fost realizate conform ofertei antreprenorului, respectând standardele de calitate prevăzute în documentele normative în construcție. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
La OMF Văleni, aflat în subordinea Centrului de Sănătate Slobozia Mare, activează doi medici de familie, șase asistente medicale și o infirmieră. Prin implementarea acestui proiect au fost create condiții de muncă și confort atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.
CNAM investește semnificativ în îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale și de muncă în mai multe instituții din țară. Proiectul de reparație a OMF Văleni este unul din cele circa 40 de proiecte investiționale finanțate în acest an, în bază de concurs, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al companiei.