La 17 octombrie curent, a fost inaugurată Subdiviziunea Dondușeni a Centrului de sănătate publică Edineț. Sediul instituției a fost reparat capital, iar teritoriul adiacent – amenajat. Acum angajații au parte de condiții bune de muncă, care vor contribui la eficientizarea activității centrului și la sporirea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate publică.
Lucrările de renovare au costat peste 2,6 milioane de lei și au fost finanțate din bugetul de stat.
Modernizarea domeniului de sănătate publică este o prioritate pentru Ministerul Sănătății. Menționăm că, în ultimii doi ani și jumătate, ministerul, cu sprijinul Băncii Mondiale, a renovat capital blocul central al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, precum și centrele de sănătate publică din Bălți și Cahul. Suma investițiilor constituie circa 246,6 milioane de lei.