Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în instituțiile medicale din raionul Taraclia:
– pe 30 septembrie – în Centrul de Sănătate Cairaclia;
– în perioada 1 – 4 octombrie – în CS Vinogradovca.
Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor din diferite localități ale raioanelor Cantemir și Leova, după cum urmează:
– pe 30 septembrie – în Cârpești, Cantemir;
– în perioada 1 – 4 octombrie – în Cania, Cantemir.
– pe 30 septembrie – în Filipeni, Leova;
– în intervalul 1 – 3 octombrie – în Sărata Nouă, Leova.
Săptămâna trecută au efectuat examene profilactice gratuite 581 de persoane, dintre care 260 – screening pulmonar și 321 copii au fost consultați de medicii stomatologi.