Agenția ”Moldsilva” și silvicultorii din întreaga țară invită cetățenii la Festivalul Pădurilor, eveniment care va avea loc la 21 septembrie 2024, la Reședința Prezidențială de la Condrița.
În acest loc pitoresc se reunesc oamenii care nu sunt indiferenți față de problemele de mediu, prin fapte concrete susțin acțiunile de împădurire și contribuie la promovarea viitorului verde și sustenabil.
„Pentru toți cei care iubesc natura, pentru cei care iubesc Pădurea este o posibilitate unică de a reuni și să spunem cu toții că ne pasă de mediul în care trăi. Festivalul Pădurilor este un bun prilej a ne uni cu natura. Vă invit pe toți să fiți alături de noi la acest minunat festival!”, spune Victor Durbală, director Moldsilva.
Cu siguranță nu veți regreta o zi de sâmbătă petrecută în ambianța plăcută a naturii, deoarece vă așteaptă concerte live, expoziții interactive, activități și ateliere tematice recreative, distracții, plimbări și zone de odihnă și un iarmaroc tradițional.
Tema ocrotirii naturi va domina aceste eveniment prin subiecte de relevanță despre păduri, climă, biodiversitate, ape, aer, eficiență energetică, resurse și impact ecologic. Toată această diversitate de activități este absolut gratuită, dar procurarea benevolă a unor bilete speciale va totaliza resurse financiare utilizate la procurarea puieților forestieri pentru plantările din această toamnă.
Festivalul Pădurilor este parte a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, inițiat de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, conform căruia până în 2032 sunt plantate și reabilitate suprafețe de peste 145 00 ha.