Astăzi, 17 septembrie, în sala de ședințe a Consiliului Raional a avut loc ședința de prezentare a proiectului ,,Reabilitarea infrastructurii hidrotehnice pentru reducerea vulnerabilității la fenomenele extreme, provocate de climă în Republica Moldova”, organizată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) cu sprijinul financiar acordat de Agenția pentru Dezvoltare a Austriei și care urmează a fi implementat în perioada septembrie 2024-noiembrie 2027.
Prezenți la ședință au fost Lidia Dîncenoc, Vicepreședinta raionului, Nadejda Chilaru, manager de proiect, Svetlana Drobot și Serghei Pânzaru, coordonatori de proiect, Nicolae Teodorescu, șef Secția Situații Excepționale Rîșcani, Dmitri Condrițchi, șef Serviciul Prevenție, Secția Situații Excepționale, șefi de secții și servicii, primari și ingineri cadastrali din raion.
Proiectul dat propune un set de acțiuni menite să consolideze adaptarea țării la riscurile de inundații generate de schimbările climatice prin intermediul unei abordări pe două aspecte. În primul rând, proiectului va contibui la fortificarea sistemelor naționale de monitorizare hidrometeorologică și de alertă timpurie, inclusiv capacitățile instituționale de gestionare și funcționare a acestora la nivel național. În al doilea rând, proiectul va promova principiul de gestionare integrată a resurselor de apă în 5 bazine hidrografice cheie, pentru reabilitarea infrastructurii hidrotehnice cu risc ridicat.
Ședința de astăzi a pus în valoare cunoștințe, expertiză, politici și cadre de reglemntare pe termen lung a capacităților sporite ale țării de a gestiona viiturile rezultate în urma precipitațiilor extreme, determinate de climă, pentru a preveni inundațiile care provoacă pierderi de vieți și pagube materiale.