Procedura de compensare a proprietarilor terenurilor necesare pentru construcția liniei electrice aeriene de 400kV pe direcția Vulcănești-Chișinău s-a extins în jumătate din raioanele aferente lucrărilor de construcție, fiind vorba de 16 localități, din numărul total de 34, sau 4 din 8 raioane ale țării. Astfel, pentru circa 87% din aceste terenuri au fost deja oferite compensații pentru exproprierea dreptului de proprietate sau a dreptului de folosință a terenului.
Mai exact, în localitățile din Taraclia au fost oferite compensații pentru circa 96% din terenuri, în UTA Gagauzia pentru 90%, în Cahul pentru 90%, iar în Leova pentru 62%.
De menționat că propunerile de expropriere în raioanele menționate au ajuns la peste 96% din persoanele afectate. Totodată, propuneri de expropriere au fost expediate și în 6 localități din raionul Cimișlia, unde procesul de compensare este de asemenea în derulare.
Procesul de compensare a terenurilor se desfășoară segmentat, pe fiecare raion în parte. „Rezultatele obținute până acum se datorează implicării active a autorităților, dar și suportului pe care îl avem din partea administrației publice locale: primarii, inginerii cadastrali, reprezentanții Primăriilor, care se implică activ în toate activitățile ce țin de informarea și documentarea persoanelor afectate, ceea ce ne consolidează eforturile în această privință. Totodată, specialiștii UCIPE se deplasează în fiecare localitate în parte, de atâtea ori de cât este nevoie, oferind suportul informațional necesar și ajutând oamenii să completeze și să depună cererile”, a explicat directorul Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu.
Pentru construcția LEA, terenurile sunt expropriate permanent și temporar. Cele expropriate permanent sunt destinate construcției pilonilor și vor fi transmise în proprietatea statului, iar cele temporar vor rămâne în proprietatea persoanei, după finalizarea lucrărilor de construcție.
Conform procedurii, persoanele primesc inițial o propunere de expropriere. După recepționarea propunerilor de expropriere, se completează cererea anexată la propunere, se atașează documentele confirmative și se expediază la adresa UCIPE (Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, et. 16).
După procesarea cererii, despăgubirile pot fi recepționate de către agenții economici în conturile bancare specificate de către aceștia, iar de persoanele fizice la oficiile poștale, în termen de maxim 60 de zile.
Conform prevederilor legislației naționale, lucrările de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău se desfășoară concomitent cu procedura de expropriere.
Construcția LEA este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova, implementat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, prin intermediul UCIPE. Proiectul este finanțat de Banca Mondială, beneficiarul fiind ÎS Moldelectrica și consumatorii de energie electrică.