În Chişinău există o mulţime de edificii care au statut de monumente de arhitectură (unele sunt în proprietate privată, iar altele – publică), starea cărora lasă de dorit, ca să nu zic că uneori e de-a dreptul deplorabilă. Nici autorităţile centrale, nici cele locale nu dispun de suficiente mijloace pentru reabilitarea acestor monumente (în cazul în care sunt proprietate publică), dar nici de pârghii şi stimulente de ordin financiar-economic pentru a impulsiona procesul de restaurare (în cazul în care acestea se află în proprietate privată). Totodată, din alt punct de vedere este evident că situaţia nu poate rămâne neschimbată, deoarece fiecare zi, fiecare ploaie, ninsoare sau furtună are efecte tot mai pronunţate asupra acestor edificii.
De-a lungul anilor s-a tot vorbit despre necesitatea implementării unor parteneriate public-private, care ar fi putut soluţiona problema măcar parţial. Îmi amintesc că astfel de discuţii au fost şi despre Moara Roşie, şi despre unele edificii din centrul istoric al capitalei, şi despre alte obiective. În special, astfel de discuţii au loc în perioada alegerilor locale şi este clar de ce. Din păcate, însă, la modul practic dincolo de discuţii nu se prea merge. Astfel, ajungem să constatăm că unele edificii monumente de arhitectură dispar peste noapte (de exemplu, conacul Teodosiu din inima capitalei), iar altele pierd părţi importante în fiecare zi (de exemplu, bucăţile de faţadă căzute de pe sediul Primăriei Chişinău chiar acum câteva zile).
Personal cred că a venit timpul să se treacă de la vorbe la fapte. Iar un prim pas în acest sens ar fi o discuţie obiectivă, lipsită de emoţii între autorităţile locale şi cele centrale. Scopul acestei discuţii ar fi să se pună bazele unei ample evaluări în domeniu, care ar rezulta cu elaborarea unei foi de parcurs clare. Şi când vorbesc de foaie de parcurs, am în vedere toate acţiunile de ordin legislativ şi normativ ce ar deschide calea spre parteneriate public-private reale. De ce este necesar acest efort comun? Pentru ca ulterior să nu asistăm la reglări de conturi sau dispute interminabile (cum a fost în cazul unei porţiuni cu pavaj istoric a străzii 31 august 1989), care să afecteze însăşi parterneiatele public-private la care m-am referit.
La etapa a doua, când toate aspectele ce ţin de evaluare, de cadrul legal şi normativ vor fi puse la punct, se impune crearea unei platforme de dialog între autorităţi şi mediul de afaceri la subiectul parteneriatelor public-private cu accent pe restaurarea edificiilor monumente arhitecturale. Accentuez: e nevoie anume de o platformă, unde la discuţii să poată participa toţi agenţii economici interesaţi, astfel fiind asigurată transparenţă maximă şi reguli de joc comune pentru toţi. Totodată, o asemenea platformă ar oferi garanţii în plus agenţilor economici că nu vor fi acuzaţi, atacaţi, blocaţi ulterior, când se vor afla în plin proces de implementare a parteneriatelor public-private.
Sunt sigur că, dacă vor fi eliminate din start toate riscurile, toate impedimentele şi toate suspiciunile (prin stabilirea unor reguli clare şi transparente şi prin asigurarea unisonului între autorităţile centrale şi locale), se vor găsi suficienţi agenţi economici care vor dori să se implice şi să contribuie la restaurarea monumentelor de arhitectură din Chişinău. Astfel, va fi soluţionată şi o mare problemă cu care ne confruntăm în prezent şi pentru care, la prima vedere, se pare că nu prea există soluţii, dar şi agenţilor economici le vor fi oferite oportunităţi în plus. Tot ce se cere la această etapă este viziune şi dorinţă sinceră de a schimba în bine situaţia pe care o avem.
Viorel Godea, director general al companiei de construcţii „Lagmar”
