Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, asistată de vicepreședinte Petru Beregoi și directorul executiv al Asociației ,,Eco-Răzeni”, Sergiu Gurău, au continuat, în zilele de 28 și 30 mai curent, vizitele de monitorizare a proiectelor realizate de echipele de tineri și tinere în cadrul rundei a XXVIII-a de granturi mici în localitățile: Molești, Mileștii Mici, Bardar, Ulmu, Horodca, Ruseștii Noi, Sociteni, Dănceni, Suruceni și Nimoreni.
În Liceul Teoretic Molești sunt realizate două proiecte ale elevilor. Grupul de inițiativă ,,Sallis” a beneficiat de un grant în valoare de 10 000 lei pentru implementarea proiectului ,,Proiecția chimiei pe axa viitorului” și au dotat cabinetul de chimie din liceu cu videoproiector. De asemenea, grupul de inițiativă ,,Alianța literară” din L.T. Molești, a primit suportul financiar de 7 500 lei pentru implementarea proiectului ,,Tărâmul ideilor – biblioteca cunoașterii” și procurarea rafturilor pentru biblioteca liceului.
Consiliul elevilor din Liceul Teoretic ,,Mihail Bârcă”, Mileștii Mici, au beneficiat de suportul financiar de 7 500 lei, pentru implementarea proiectului ,,Sportul – persistență și performanță”, și au dotat cu mingi și uniforme echipa de baschet a liceului.
La Liceul Teoretic ,,Aurel David” din s. Bardar, sunt realizate trei proiecte ale elevilor. Grupul de inițiativă ,,Nepoatele lui Mendeleev” au primit suportul financiar de 5 300 lei pentru implementarea proiectului ,,Fii activ! Fii fizico-chimist”, și au dotat cu tablă magnetică, planșe didactice și seturi de eprubete a cabinetele de fizică și chimie din liceu. Grupul de inițiativă ,,Astra”, din L.T. ,,Aurel David”, Bardar, a primit suportul financiar de 7 000 lei pentru implementarea proiectului ,,Artă modernă” și-au amenajat o hartă interactivă a lumii ,,Atlasul universului” în holul liceului. Grupul de inițiativă ,,Ochii pentru viitor”, din L.T. ,,Aurel David”, Bardar, au primit suportul financiar de 7 500 lei pentru implementarea proiectului ,,Pagini pentru viitor”, prin care vor dota biblioteca liceului cu dulap, scaune și literatură artistică.
Grupul de inițiativă ,,Amintiri” de la Biblioteca publică a satului Ulmu a beneficiat de un grant în valoare de 10 000 lei, pentru dotarea cu videoproiector a sălii de lectură a bibliotecii în cadrul proiectului ,,Biblioteca – a doua casă”.
Consiliul elevilor din Gimnaziul ,,Mihai Eminescu”, Ulmu, implementează două proiecte. Primul proiect este ,,Banca amintirilor”, pentru care au primit suportul de 7 500 lei, pentru amenajarea cu bănci a spațiului de recreere din holul gimnaziului. Totodată, au primit suportul de 7 500 lei, contribuție la aparatajul de sonorizare al sălii de festivități a gimnaziului, în cadrul proiectului ,,Sunetul – culoarea care pictează aerul”.
Consiliul elevilor din Gimnaziul Horodca a primit suportul financiar de 7 500 lei pentru organizarea activităților de plantare a câtorva specii de arbuști în curtea gimnaziului, în cadrul proiectului ,,O plantă sădită – o viață împlinită”.
Consiliul elevilor din Liceul Teoretic Ruseștii Noi a primit suportul financiar de 8 500 lei pentru amenajarea cu bănci a colțișorului de lectură din holul liceului, în cadrul proiectului ,,Oază de lectură”.
Consiliul elevilor din Gimnaziul Sociteni, a primit suportul financiar de 7 500 lei pentru dotarea cabinetului de științe cu ustensile și materiale didactice, în cadrul proiectului ,,Elevi motivați – viitor asigurat!”.
Grupul de inițiativă ,,Suflet cultural”, din s. Sociteni a primit suportul financiar de 4 500 lei pentru organizarea unei excursii la mănăstirile din Moldova cu participarea tinerilor și a persoanelor în etate, în cadrul proiectului ,,Călătorim prin Moldova”.
Consiliul local al tinerilor din s. Dănceni, a primit suportul financiar de 4 500 lei pentru organizarea campaniilor de informare a populației și pentru serviciile de vaccinare și de sterilizare a câinilor maidanezi din localitate, în cadrul proiectului ,,Investiție în binele comunității”. Formația folclorică ,,Alină-te dor” din s. Dănceni, a beneficiat de un grant în valoare de 10 000 lei, pentru dotarea cu boxă portabilă și microfoane a casei de cultură, pentru organizarea activităților culturale pentru promovarea tinerelor talente din localitate.
Grupul de inițiativă ,,Sportivii” din Liceul Teoretic ,,Ion Suruceanu”, Suruceni, a beneficiat de un grant în valoare de 10 000 lei, pentru dotarea sălii de sport a liceului cu inventar sportiv. La fel, Grupul de inițiativă ,,Vânătorii armoniei ritmice”, din s. Suruceni, a primit suportul financiar de 6 000 lei pentru organizarea concursului muzical al tinerelor talente și premierea laureaților, în cadrul proiectului ,,Uniți prin muzică, ediția a IV-a”. Grupul de voluntari ai Centrului de tineret din s. Suruceni, a primit suportul financiar de 8 400 lei pentru implementarea proiectului ,,Henciu – dealul strămoșesc”, prin care au amenajat cu un scrânciob și un banner informativ un loc turistic pitoresc din localitate.
Grupul de inițiativă ,,Tinerii pentru schimbare” din s. Nimoreni implementează două proiecte. Primul proeict e proiectului ,,Sportul înseamnă viață”, pentru care a primit suportul financiar de 9 000 lei și a reamenajat terenul de volei cu materialele necesare (nisip, bare din metal, plasă). De asemenea, echipa va realiza și cel de-al doilea proiect ,,Foișorul speranțelor”, beneficiind de un suport de 9 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare la construcția foișorului tineretului.
Președinta raionului Natalia Eremia și vicepreședintele Petru Beregoi, au apreciat înalt nivelul de implicare a tinerilor la dezvoltarea comunităților locale prin realizarea micilor proiecte, felicitându-i pentru rezultatele frumoase.
Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni şi realizat cu suportul Lafayette College din SUA, IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană din Moldova din resursele Suediei.