In perioada 5 – 6 octombrie 2015, la Chisinau, a avut loc seminarul national cu genericul “Protectia soiurilor de plante si asigurarea respectarii drepturilor amelioratorilor”. Evenimentul a fost organizat de catre Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala in cooperare cu Oficiul Comunitar al Soiurilor de Plante, Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante si cu asistenta tehnica a Proiectului TAIEX al Comisiei Europene.
Evenimentul a avut drept scop familiarizarea amelioratorilor din republica cu privire la legislatia nationala si internationala in domeniul protectiei soiurilor noi de plante si asigurarea respectarii drepturilor amelioratorilor.
In cadrul seminarului au participat inalti oficiali ai Uniunii Internationale pentru Protectia Noilor Soiuri de Plante (UPOV),Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO), lectori din Polonia, Italia, Grecia si Romania, specialisti din cadrul AGEPI si Comisia de Stat pentru Testarea soiurilor de Plante (CSTSP), Agentia Nationala pentru Siguranta Alimentelor, reprezentanti ai institutiilor si organizatiilor de ameliorare din republica.
In deschidere, Directorul general adjunct al AGEPI, Ion Tiganas, a precizat ca acest seminar vine sa aduca mai multa informatie in domeniul protejarii soiurilor de plante. Dumnealui a evidentiat trei directii asupra carora trebuie sa se atraga atentia si sa se intervina cit mai urgent. Prima directie este legata de sistemul de brevetare. Este regretabil faptul ca amelioratorii nu recurg la sistemul de brevetare, ceea ce le-ar oferi un sistem de protectie mult mai eficient, a subliniat Ion Tiganas. Trebuie sa se depuna eforturi si in vederea protejarii soiurilor de plante in strainatate, acesta fiind al doilea subiect abordat de Directorul general adjunct al AGEPI. Soiurile elaborate in tara sunt utilizate peste hotare, insa beneficiile acestei utilizari nu sunt in favoarea Republicii Moldova, a mai adaugat Ion Tiganas. Ultimul mesaj al Directorului general adjunct al AGEPI este legat de gestionarea portofoliului de soiuri de plante. Chiar daca unele institutii detin sau sunt titulari ai acestor soiuri, gestiunea lor nu este una tocmai eficienta. Se doreste o abordare cit mai corecta a portofoliilor soiurilor de plante, a precizat Ion Tiganas. Dumnealui a mai indemnat amelioratorii sa preia din noile practici si standarte care sunt implimentate la nivel international si european in domeniul protejarii soiurilor de plante.
In continuare, Peter Button, Vicesecretarul general al UPOV, a mentionat faptul ca scopul acestui seminar este sa se aduca la cunostinta persoanelor interesate importanta soiurilor noi de plante, necesitatea protectiei acestora, precum si asigurarea respectarii drepturilor amelioratorilor. Oficialul a subliniat ca este crucial pentru sectorul public sa protejeze drepturile amelioratorilor atit in tara, cit si peste hotare. Daca nu exista protectie atunci nu exista posibilitate de a obtine venit, a adaugat Vicesecretarul general al UPOV.
Prezent la eveniment, Nicolae Olaru, Viceministru al Agriculturii si Industriei Alimentare al Republicii Moldova, a precizat ca schimbul de experienta in domeniul protectiei soiurilor de plante, realizat pe parcursul acestui seminar, va avea rezultate benefice pentru specialistii din tara.
La rindul sau, Martin Ekvad, presedintele CPVO, a mentionat ca unul dintre scopurile principale ale acestui seminar este informarea amelioratorilor cu privire la cadrul normativ-legislativ international si comunitar cu privire la asigurarea respectarii drepturilor amelioratorilor asupra soiurilor noi de plante. Daca nu se respecta drepturile dobindite atunci veniturile obtinute ca urmare a utilizarii soiurilor de plante sunt extrem de limitate, a adaugat presedintele CPVO.
In conformitate cu agenda seminarului national, au fost prezentate informatii despre prevederile legislatiei internationale privind protectia soiurilor de plante in conformitate cu Conventia UPOV. In continuare, s-a vorbit atit despre legislatia comunitara in domeniul protectiei soiurilor de plante si despre drepturile asupra soiurilor de plante, cit si despre legislatia Republicii Moldova in acest domeniu. Totodata, au fost prezentate informatii si despre aplicarea masurilor de protectie a drepturilor de Proprietate Intelectuala la frontiera.
Amelioratorii prezenti la seminar si-au impartasit din initiativele si experientele proprii din domeniul protectiei soiurilor de plante si asigurarea respectarii drepturilor acestora. Evenimentul a fost util pentru participanti, care si-au exprimat dorinta de a-si aprofunda cunostintele in cadrul altor intilniri sau seminare de acest gen. Amelioratorii au accentuat importanta unor astfel de evenimente pentru preluarea celor mai bune practici in domeniul protectiei soiurilor de plante.
Mentionam faptul ca la 5 octombrie curent, Vice-secretarul general UPOV si Presedintele CPVO, insotiti de reprezentantii CSPSP si AGEPI au participat la o intrevedere cu Ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, Ion Sula. In cadrul intilnirii, oficialii au efectuat un schimb de opinii referitor la sistemul de protectie a soiurilor de plante, problemele cu care se confrunta amelioratorii din Republica Moldova in acest domeniu. Oficialii au convenit asupra intensificarii colaborarii cu UPOV si CPVO in vederea consolidarii sistemului national de protectie si asigurare a respectarii drepturilor amelioratorilor.
Elena Ivanov