Șefa statului a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în raionul Criuleni, în cadrul căreia a discutat cu reprezentanții autorităților locale despre dezvoltarea localităților.
„Programul „Satul European” ajunge în tot mai multe localități și este apreciat de administrația locală. Azi, cu primarii din Criuleni, am vorbit despre proiectele deja realizate în 19 localități în valoare de 78 de milioane de lei: apă și canalizare, grădinițe, case de cultură și săli de sport modernizate. De doi ani, Criuleniul se mândrește și cu cel mai mare parc fotovoltaic din țară, care aduce anual milioane de lei în bugetul raionului” a subliniat Președinta Maia Sandu.
La Criuleni, șefa statului s-a întâlnit și cu antreprenorii din raion. „Azi am vorbit și cu agricultorii din regiune despre faptul că e nevoie să dezvoltăm culturi rezistente la secetă, o rețea de irigare eficientă și să păstrăm calitatea solurilor noastre. Vom continua să fim alături de cei care muncesc acest pământ, pun în practică inovații, fac produse de calitate înaltă. Mai este mult de lucru și este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a construi Moldova europeană localitate cu localitate”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Tot astăzi, șefa statului a mers în vizită în localitatea Cruglic. „Energia unui sat se simte prin oamenii săi. În Cruglic, Criuleni, am întâlnit oameni iubitori de tradiții, care au ales să renoveze Casa de Cultură cu ajutorul programului „Satul European”. Un loc care îi unește pe toți în zile de sărbătoare și unde astăzi am admirat împreună ansamblul de copii Mugurul”, a remarcat Președinta Maia Sandu.