Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, împreună cu reprezentanții Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM) și membrii Comisiei Parlamentare mediu, climă și tranziție verde, au efectuat o vizită de lucru în raionul Călărași. În cadrul întrunirii au fost discutate subiectele ce țin de modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor solide.
Conform Strategiei de gestionare a deşeurilor pentru anii 2013-2027, teritoriul Republicii Moldova este divizat în 8 regiuni de management ale deşeurilor. Raionul Călărași, Nisporeni și Ungheni fac parte din Regiunea Management al Deșeurilor (RMD) Nr. 5. În anul 2022, a început implementarea proiectului ,,Deșeuri solide în Republica Moldova”, și în primă etapă are drept obiectiv realizarea lucrărilor de proiectare și construcție a Zonelor de Management al Deșeurilor în regiunea raioanelor menționate.
Secretarul de stat a reiterat necesitatea lichidării gunoiștile neautorizate și de a construi un sistem integrat de gestionare a deșeurilor. La ora actuală, în țara noastră există peste 1500 de gunoiști neautorizate.
Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” urmează să fie implementat pe etape, în măsura avansării procesului de pregătire a subproiectelor. Totodată, vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, precum și va fi sistată activitatea depozitelor de deșeuri neautorizate.