Membrii Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud s-au reunit, la 18 aprilie 2024, în cadrul primei ședințe în noua componență. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția de Dezvoltare Regională Sud. Membrii consiliului au ales o nouă conducere şi au aprobat mai multe decizii importante pentru Regiunea de Dezvoltare Sud.
Potrivit unui comunicat, la ședință a participat Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ana Mardare, sectretară de stat în domeniul Dezvoltare Regională în cadrul ministerului de resort (MIDR), membrii CRD Sud și reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Sud.
Ședința s-a anunțat a fi deliberativă cu prezența a 22 membri din cei 26 membri permanenți. Aceasta a fost prezidată de Andrei Spînu, care a subliniat importanța cooperării și conlucrării active a membrilor CRD Sud în noua legislatură și impactul eficienței acestei structuri asupra dezvoltării social-economice echilibrate a regiunii. De asemenea a subliniat faptul că menirea și caracterul regional al acestei structuri permite concentrarea eforturilor în comun asupra soluționării pricipalelor probleme cu care se confruntă societatea, reiterând deschiderea Ministerului de resort în implementarea cu succes a inițiativelor și proiectelor de importanță majoră.
Corform ordinii de zi a ședinței de ieri, primul subiect a constituit alegerea prin vot a conducerii CRD Sud. Candidaturile propuse au fost susținute în unanimitate, astfel președinte CRD Sud a fost aleasă Olga Luchian, președinta raionului Ștefan-Vodă, vicepreședinte CRD Sud fiind ales Pavel Groza, președintele raionului Cahul.
„Vă mulțumesc pentru votul de încredere acordat. Voi depune maxim efort astfel încât Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud să fie o structură lucrativă și să cooperăm în comun pentru maxim eficiență. Regiunea Sud are un potențial enorm din toate punctele de vedere ce merită valorificat, iar acest lucru este posibil doar prin concentarea eforturilor comune”, a spus Olga Luchian.
De asemenea, a fost ales prin vot reprezentantul sectorului privat în componența CNCDRL, Cristina Olărescu, administratoare a vinăriei „HEREDO” din raionul Cimișlia.
Alte subiecte de pe ordinea de zi au fost prezentate de Nicolae Hristov, director al Agenției de Dezvoltare Regională Sud. Consiliul a luat act de Rolul CRD în procesul decizional și Raportul de progres privind implementarea Programului Operațional Regional Sud 2022-2024 pentru anul 2023. A fost aprobat inclusiv Planul de implementare a Programului Operațional Regional Sud 2022-2024 pentru anul 2024.
CRD Sud este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud, în componența căreia intră raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. CRD Sud are 26 de membri: cei 8 președinți de raioane, câte un reprezentant al asociațiilor de primari, 5 membri ai societății civile și 5 ai sectorului privat desemnați prin Concurs. Membrii CRD Sud își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.