Grupul de lucru al Consiliului raional Ialoveni privind egalitatea de gen s-a întrunit ieri, 8 februarie în prima ședință din acest an, unde a fost examinat Planul de acțiuni în realizarea sarcinilor prevăzute până în anul 2025 și totodată s-a discutat despre aspectele legate de îmbunătățirea și completarea acestuia.
Ședința Grupului de lucru a fost deschisă de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, iar drept invitați au fost președinta Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, organizație care a pus bazele și a oferit suportul în lansarea proiectului la nivel raional – „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”.
În cadrul ședinței s-a discutat despre progresele, realizările, dar și provocările cu care se confruntă Consiliul raional Ialoveni în vederea implementării Planului de acțiuni pentru asigurarea respectării egalității de gen.
Totodată, a fost lansată inițiativa ca Planul de acțiuni pentru asigurarea respectării egalității de gen să fie adăugat în Strategia de dezvoltare a Consiliului raional Ialoveni, care ar fi o premisă pentru atragerea investițiilor și fondurilor europene, dar și un scop ce ar duce la conștientizarea și perceperea acestei acțiuni drept utilă și necesară într-o comunitate.
Precizăm că, raionul Ialoveni este unul din cele patru raioane care a reușit să avanseze în procesul de implementare a pașilor pentru asigurarea implementării procesului și activităților destinate egalității de gen prin efectuarea auditului de gen și întocmirea Planului de acțiuni.