50 de milioane de lei, din Fondul de intervenție, în vederea oferirii suportului agricultorilor care au suferit pierderi, urmare a calamităților din vara anului 2023. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv.
Pentru a asigura o distribuție eficientă a ajutorului, ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a efectuat analize și calcule, în baza actelor de constatare a pagubelor furnizate de către direcțiile agricole raionale. Concluziile acestor analize indică faptul că cea mai afectată cultură a fost porumbul. Astfel, statul va aloca peste 45 de milioane de lei agricultorilor a căror recoltă a fost compromisă în proporție de 60% și mai mult. Se estimează că aproximativ 390 de fermieri vor beneficia de acest ajutor.
De asemenea, furtunile și grindina din perioada 25-27 iulie 2023 au avut un impact negativ asupra livezilor, afectând un număr semnificativ de producători agricoli, în special în raionul Edineț. Pentru a sprijini recuperarea acestor pierderi, 7 agricultori vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de peste 3,5 milioane de lei.
„Resursele financiare vor fi acordate solicitanților sub formă de plată directă per ha. Cererea de acordare a ajutorului financiar, împreună cu documentele în original, însoțite de copii, vor fi depuse de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunea teritorială a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură”, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
Procesul de depunere a cererilor pentru solicitarea ajutorului va începe în aproximativ 20 de zile. „Încurajăm toți agricultorii afectați să pregătească documentele necesare și să fie pregătiți să depună cererile atunci când va fi deschis apelul. Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură va oferi asistența necesară și va ghida agricultorii în acest proces”, a menționat Vladimir Bolea.