Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a obținut victorie în cazul primarului ales al satului Țibirica, raionul Călărași, care s-a judecat cu concurentul său din alegerile locale din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, informează PROVINCIAL.
„După 2 luni de litigii și procese în toate instanțele, prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție (CSJ) s-a dat dreptate Dlui Iacob Proscurov, Primarul satului Țibirica, raionul Călărași. Mă bucur să-l felicit pe Dl Primar Iacob Proscurov cu această victorie meritată și să-l asigur că vom fi alături de el și primăria pe care o va reprezenta cu multă dedicație și profesionalism pentru a depăși lunga cursă de litigii artificiale prin care a avut de trecut, din cauza fostului său concurent electoral.
Mă bucur să observ că CSJ pune capăt acestei epopei post-electorale, în ciuda unor tentații vizibile de a politiza justiția, și-i redă Dlui Primar Proscurov mandatul care-i aparținea de drept. Păcat de faptul că am pierdut peste 60 de zile într-un proces fără sens, dar am descoperit un bun avocat, care a arătat școală și competență (Dl Eugen Tetelea)”, a anunțat Igor Munteanu, președintele CUB.
Igor Munteanu i-a dorit, totodată, succes în activitate primarului Iacob Proscurov.
Amintim că, la Țibirica, primarul CUB a câștigat alegerile locale din 2023 cu diferența de 1 vot contra candidatului PAS. Candidatul PAS a cerut CEC renumărarea buletinelor de vot, după ce Consiliul electoral local le-a numărat de câteva ori.