Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, la Chisinau a avut loc Conferința municipală „Rolul educației pentru pace și dezvoltare sustenabilă”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Chișinău în contextul celebrării Zilei Internaționale a Educației.
În cadrul reuniunii, Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău, a subliniat importanța implementării proiectelor educaționale și rolul acestora pentru o dezvoltare sustenabilă a învățământului din municipiul Chișinău.
„Necesitatea elaborării unor programe educaționale inovatoare, orientate nu doar spre acumularea de cunoștințe academice, ci și către dezvoltarea abilităților socio-emoționale, stimularea creativității și încurajarea gândirii critice reprezintă prioritățile sistemului educațional municipal”, a menționat viceprimarul.
De asemenea, în cadrul panelurilor de discuții, experți în domeniul educației, incluziunii și dezvoltării sustenabile au abordat subiecte legate de rolul educației în promovarea păcii, echității și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții.
Cu mesaj de salut și felicitare au intervenit Secretarul de Stat al Carolinei de Nord Elaine Marshall și Primarul orașului Regio Emilia (Italia) Luca Vecchi.
Thomas Alveteg, șeful adjunct al Secției Cooperare pentru Dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei, a vorbit despre proiectele educaționale finanțate de Ambasada Suediei în Republica Moldova: Tekwill, Clasa Viitorului și Open Fun Football Schools.
Totodată, participanții la conferință au lucrat în cadrul atelierelor tematice interactive, unde s-au discutat și dezvoltat idei legate de incluziune, echitate și modalități de îmbunătățire a procesului educațional.
În cadrul conferinței a fost organizată o expoziție, unde au fost prezentate proiecte educaționale inovatoare și exemple de bune practici din domeniu.
Ziua Internațională a Educației subliniază importanța educației în dezvoltarea personală, socială și economică. Această zi promovează accesul la educație de calitate și susține eforturile globale pentru îmbunătățirea sistemelor educaționale în întreaga lume.