După o investigaţie a CURIERU-lui, a fost găsit şi cel mai vârstnic om din raionul Hînceşti – Petru Gorun din localitatea Bălceana, născut în anul 1918, cum spune Nea Petru: „Fără trei ani, fac o sută…”
„Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-şi pierd niciodată frumuseţea, ci doar şi-o mută de pe feţe în inimile lor”. Această maximă, de Martin Buxbaun, am atribuit-o şi eroului nostru, nea Petre – un bătrân cu o inimă mare, deschis oricând spre comunicare. S-a bucurat nespus de mult când i-am trecut pragul, chiar spunându-ne că a mai fost cineva la el, probabil de la radio, dar care nu i-a făcut nici o poză. „A mai fost cineva, da aşa ca voi nimeni nu „m-o scos” în fotografie.”
Anii bătrâneţii s-au făcut vizibili pe faţa, dar şi pe mâinile sale uscățive şi prea obosite. Timp de 80 de ani a fost cioban în sat. „Tare mult am retrăit de oiţele mele, mai ales când hoţii mi-au furat 12 capete…” Îi pare rău de un singur lucru, că nu a avut posibilitatea să facă carte.
De la 12 ani a păscut oile, a îndurat frig şi foame, trecând şi prin tragicul război, care şi-a lăsat amprentele pe toată viaţa. Bătrânul ne-a povestit cum i-a explodat și o mină în mână, în urma căreia s-a ales cu un picior rupt şi orb de un ochi.
Au urmat alte necazuri – din cei 4 copii ai săi, trei au murit de foame, rămânând doar cu o fiică, dar şi aceea cu doi ani în urmă l-a părăsit şi ea, trecând în lumea celor drepţi. I-a rămas doar nepoata, de la fiică, care acum îl îngrijeşte şi îi veghează somnul.
Soţia Stepanida sau Ştefana, așa cum îi spuneau localnicii, s-a stins din viaţă în urmă cu 8 ani. „M-a lăsat singur…, de chin şi de osândă…, ne spune oftând printre lacrimi bătrânul. Tot timpul îmi spunea că o să murim odată, dar nu a fost să fie aşa…” În fiecare zi sе roagă şi spune „Tatăl Nostru”, spunându-ni-l şi nouă, ca un copil cuminte, care recită o poezie.
„Cele cinci fete ale mele şi nenea sunt pe primul loc, mai întâi lor le port de grijă şi pe urmă fac celelalte”- ne spune Elena Vetrogan, nepoata, care îl veghează zi de zi pe bătrân. Din spusele d-ei, de când a decedat bunica sa, ea este cea care îngrijeşte de el, precum și de maică-sa, care a stat mult timp la pat. Din spusele femeii, este greu să îngrijești de un bătrân, ținând cont că are și ea gospodărie, 5 fete, două dintre ele fiind studente, iar ea împreună cu soţul sunt invalizi. În pofida faptului, bătrânul este îngrijit, mereu spălat și ras, precum și răsfăţat cu tot ce-şi pofteşte.
Din spusele nepoatei, bătrânului îi plac foarte mult produsele din carne, îndeosebi pârjoalele şi salamul, dacă ar fi ar mânca în fiecare zi salam, nemaivorbind de dulciuri, ele fiind preferatele lui. „Este şi puțin cam capricios, Doamne fereşte, la vreo sărbătoare să-l aşezăm la un colţ de masă, ori să nu-l lăsăm să ţină vreo cuvântare…”
Cu atâtea griji şi nevoi casnice, doamna Elena nu poate să stea permanent în preajma lui, dar este strănepoata, Zara Vetrogon de 4 anişori (una dintre câştigătoarele concursului nostru – „Copilul meu minune”), ea îi este mereu prin preajmă, îi cântă şi îi spune poezii. „Dacă este Zara lui nu-i trebuie nimic, ea îl iubeşte, îl ia de mână şi îl duce la plimbare. Când n-o vede, întreabă: Unde-i fata aceea, de ce nu mai vine pe la mine…” Ea plăcut întotdeauna să muncească, chiar şi acum vrea, dar nu mai are puteri, în schimb e mereu pus pe glume. Secretul longevităţii sale din spusele celor ai casei, ar fi alimentaţia sănătoasă şi faptul că niciodată nu ar fi pus o ţigară în gură.
La plecare, nea Petre ne-a invitat să-i mai trecem pragul, că tare-i mai place când vine cineva le el și are cu cine să vorbească. Neapărat vom veni, să fiţi sănătos şi să ne întâlnim şi la cei 100 de ani!
