Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial au organizat duminică, 17 decembrie 2023, Târgul Național al Covorului, „Covorul Dorului”, ediția a X-a.
Evenimentul, care se desfășoară anual, este și în cinstea „Tehnicilor tradiționale de realizarea scoarței din România și Republica Moldova”, înscrise, la 1 decembrie 2016, în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Târgul Național al Covorului are scopul de a promova valorile spirituale ale țesutului de scoarțe și altor tipuri de covoare din Republica Moldova și de a educa tânăra generație în spiritul valorilor strămoșești.
Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a mulțumit organizatorilor, participanților, ansamblurilor care au dat curs invitației de a întreține atmosfera târgului, dar și meșteșugarilor care nu ostenesc să promoveze această frumoasă artă: „Astăzi, inclusiv prin cele zece ediții de „Covorul Dorului”, scoarța și alte tipuri de covoare au devenit mult mai apreciate în comunitățile noastre. Ele și-au reluat locul de cinste în casele românilor basarabeni din sate și orașe, devenind piese importante și valoroase de patrimoniu, moștenite neprețuită de la părinți și bunici.
Dar mereu este loc de mai bine. De aceea, valorificarea tradițiilor și promovarea lor în țară, dar și în lume, trebuie să devină o acțiune permanentă. Atât din partea comunităților unde aceste tradiții se nasc și se păstrează cu sfințenie, cât și din partea autorităților responsabile de prezervarea patrimoniului cultural național. Și țin să menționez că pentru Ministerul Culturii aceasta este o prioritate constantă.”
Ministrul a ținut să-i salute, în contextul dat, pe cei care stau la firul ierbii și cărora, pe bună dreptate, le aparține meritul că aceste tradiții există și sunt transmise cu mult drag noilor generații: „Le mulțumesc meșteriilor populari din diverse localități ale țării – datorită inspirației și pasiunii dumneavoastră, covorul țesut cunoaște o perioadă de renaștere și devine din ce în ce mai popular. Plecăciuni!”
Admirației publicului vizitator au fost expuse țesături din centrul Moldovei, covoare vechi din colecția MNEIN și din colecțiile altor instituții: Muzeul de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțiov-Russu”, Călărași, Muzeul de Istorie și Etnografie al municipiului Strășeni, Muzeul Casa Mare – Vatra Dumeștilor din Vorniceni, r-nul Strășeni, Muzeul de Istorie și Etnografie din s. Ciuciuleni, r-nul Hîncești, Muzeul de Istorie și Etnografie, or. Nisporeni, Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Anatol Candu” din s. Văsieni, r-nul Ialoveni și Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Vizitatorii au avut posibilitatea să urmărească un program muzical, organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, cu participarea formațiilor folclorice ,,Opincuța” (Rezina), ,,Străjerii neamului” (s. Boșcana, r. Criuleni), ,,Altița” (mun. Bălți), ,,Rozalia” (s. Răzălăi, com Pepeni, r. Sângerei), ,,Străjerii neamului” (s. Boșcana, r. Criuleni). Programul artistic a culminat cu recitalul interpretei Zinaida Bolboceanu.
În cadrul târgului au fost onorați cu titlul de „Purtători de tezaur uman viu”:
- Zaharia Triboi, meșter popular, s. Ciorești, r. Nisporeni;
- Silvia Antohi, meșter popular, or. Fălești;
- Dumitru Constandache, meșter popular, mun. Chișinău;
- Constantin Cojan, meșter popular, s. Colibași, r. Cahul;
- Antonina Rusu, meșter popular, mun. Chișinău;
- Natalia Cangea, meșter popular, s. Zolonceni, r Criuleni;
- Eugenia Moldovanu, meșter popular, mun. Bălți;
- Parascovia Pasat, meșter popular, s. Ustia, r. Glodeni;
- Gheorghe Panțâru, meșter popular, s. Iurceni, r. Nisporeni;
- Efrosinia Sofronovici, mun. Chișinău
- Tudor Ungureanu, Artist al Poporului, conducătorul Ansamblului Ștefan Vodă.
Pentru acțiuni de salvgardare și promovare a meșteșugului de țesere a covoarelor, s-au înmânat trofee și diplome de excelență mai multor instituții și persoane:
- Ecaterina Popescu, Complexul de Meșteșuguri Tradiționale „Artă Rustică”, s. Clișova Nouă, r. Orhei;
- Tatiana Popa, Casa Muzeu ,,Casa Părintească”, s. Palanca, r. Călărași;
- Ludmila Scutaru, s. Mihăileni, r. Râșcani;
- Ioana Lăzărescu, s. Ignăţei, r. Rezina;
- Parascovia Pasat, s. Ustia, r. Glodeni;
- Muzeul Viu al Covorului din Gaidar, UTA Gagauz-Yeri;
- Parascovia Petrea, țesătoare, Complexului de Meșteșuguri Tradiționale „Artă Rustică”;
- Postul de Televiziune TVR Moldova, filiala Societății Române de Televiziune;
- Postul Public de Televiziune Moldova 1;
- Postul Național Radio Moldova.
Pe parcursul Târgului s-au desfășurat ateliere, prezentate de Complexul de Meșteșuguri Tradiționale „Artă Rustică”, s. Clișova Nouă, r-nul Orhei; grupul „Fir Ales”, mun. Chișinău; Muzeul „Casa Părintească”, s. Palanca, r-nul Călărași; Asociația Obștească „Șezătoarea Basarabiei” și grupul „Șezătoarea Basarabia”. Atmosfera de Crăciun a fost întregită de meșteri populari de diferite genuri și, mai ales, de meșterii țesători.
În timpul evenimentului au fost anunțați câștigătorii Concursului „Covorul moștenit de la bunica”.