Legislativul a găzduit cea de-a VII-a ediție a proiectului „Parlamentul Tinerilor”. 51 de participanți din toată țara, interesați și dornici să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor, au făcut echipă și au elaborat șapte proiecte de lege pe diverse domenii pe care le-au dezbătut și aprobat. Timp de două zile, tinerii deputați au simulat procesul legislativ, s-au repartizat în echipe, au format fracțiuni parlamentare și au propus amendamente, iar în cadrul comisiilor permanente create au discutat ajustări asupra proiectelor de lege inițiate de ei.
Ieri, dezbaterile au avut loc în sala de ședințe plenare, unde tinerii au simulat ședința de constituire a legislativului, au ales Președintele Parlamentului și vicepreședinții, au aprobat proiectele de lege. Printre acestea figurează inițiative legislative care vizează modificarea Codului civil, dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin intermediul stimulării activității întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinirea generațiilor de studenți în căutarea stagiilor plătite în sectorul privat. Alte proiecte de lege prevăd susținerea utilizării energiei electrice din surse regenerabile, protejarea mediului înconjurător prin promovarea și reglementarea utilizării ambalajelor biodegradabile, dezvoltarea durabilă a infrastructurii transportului public.
În debutul evenimentului de dezbateri în plen, vicepreşedintele Parlamentului, Mihail Popşoi, s-a bucurat să-i salute pe tineri în forul suprem al țării: „Aici se rezolvă o mare parte a problemelor țării. În pofida dificultăților, ne străduim să îmbunătățim viața cetățenilor prin mecanismele pe care le avem la îndemână. Experiența pe care o veți obține, astăzi, vă va fi utilă. Bine ați venit în casa poporului!”
De asemenea, i-a felicitat pe tineri și deputata Marcela Nistor. „Voi sunteți atât de tineri, dar cu o experiență care ne depășește. Foarte important este ca, atunci când veți ajunge deputați, să știți pentru ce luptați. Sunt oameni care-și asumă o responsabilitate și vor să o implementeze”.
Cu un îndemn pentru tineri a venit și deputatul Grigore Novac, care le-a vorbit tinerilor deputați despre rolul opoziției în Parlament. „Bătălia de idei și dezbateri nu are loc doar în sala de ședințe, dar și în cadrul comisiilor, fracțiunilor. Aceste simulări sunt necesare ca să înțelegeți cum funcționează mecanismul de implementare a proiectelor până la etapa de publicare în Monitorul Oficial”.
Participanții au fost salutați și de cel mai tânăr deputat, Eugeniu Sinchevici, care i-a îndemnat să fie activi civic și să participe la procesul decizional. „Atâta timp cât voi vă aflați în sala unde se iau decizii, puteți să le influențați”.
La finalul evenimentului, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, le-a înmânat tinerilor certificate de participare și i-a felicitat pentru implicare. „Mă bucură faptul că încă 51 de persoane înțeleg că, pentru a promova anumite reglementări și a soluționa anumite probleme, este nevoie de multă muncă. Îndemnul nostru este să rămâneți activi și să contribuiți atât la identificarea problemelor, cât și a soluțiilor, doar în așa mod se va ajunge la schimbarea situației spre bine în diferite domenii”, a punctat Secretarul general al legislativului.
Proiectul „Parlamentul Tinerilor” este implementat de Asociația Obștească INVENTO, în parteneriat cu Parlamentul Republicii Mioldova și cu sprijinul financiar al Guvernului Federal al Germaniei și Fundației Hanns Seidel în Republica Moldova.