Alexandr Petkov, candidatul Partidului Nostru la funcția de primar al municipiului Bălți, a propus contracandidatului său – Maxim Moroșan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, să se întâlnească în cadrul unor dezbateri publice. El a propus ca dezbaterile să fie organizate unu la unu, săptămâna viitoare, în orice zi de luni până miercuri, pentru ca locuitorii din Bălți să aibă timp suficient să facă alegerea.
„La Bălți a început turul doi al alegerilor pentru funcția de primar al orașului. În acest sens, fac un apel către stimații noștri bălțeni, către stimatul contracandidat, cu propunerea de a organiza dezbateri publice săptămâna viitoare. Cred că ele pot avea loc de luni până miercuri, 15 noiembrie. Aceasta este o luptă competitivă corectă, o luptă de idei, astfel încât oamenii din Bălți să ne poată aprecia la justa valoare”, s-a adresat Petkov contracandidatului său.
Alexandr Petkov a propus desfășurarea dezbaterilor publice față-n-față, fără participarea liderilor de partid, în orice limbă convenabilă contracandidatului. Candidatul Partidului Nostru a propus contracandidatului să discute împreună ora și locul desfășurării dezbaterilor publice.
„Cred că doar noi doi am trebui să participăm la dezbateri, fără participarea liderilor de partid și fără secundanți, pentru ca ulterior să nu avem pretenții vizavi de corectitudinea și caracterul imparțial al acestora. Ora și locația vor fi stabilite de noi în comun, sunt gata să comunic în orice limbă convenabilă pentru contracandidatul meu”, a menționat Alexandr Petkov.
Amintim că, Alexandr Petkov și Maxim Moroșan vor lupta în turul II, la 19 noiembrie curent, pentru funcția de primar al municipiului Bălți, după ce Arina Corșicova, candidat independent, care ajunsese în turul II, a fost exclusă din cursa electorală.