Partidul Nostru a depus actele pentru înregistrarea listei candidaților la funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău, informează PROVINCIAL.
Primul în listă este Denis Șova, ex-director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” SA.
„Locuitorii capitalei și din suburbii au nevoie de profesioniști cu studii și cu experiență, dar nu cu carnet de partid. Chișinăuienii trebuie să decidă. Și eu sunt convins că atunci când vor cunoaște biografiile tuturor candidaților noștri pentru Consiliul Municipal și vor face o comparație cu ceilalți, vor vedea că echipa Partidului Nostru este cea mai bună. Ea va fi vocea chișinăuienilor, dar o voce asumată și responsabilă”, a declarat Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, după depunerea actelor la Consiliul electoral de circumscripție.
La rândul său, Denis Șova a mulțumit pentru aprecierea profesională, pentru faptul că invitația de a fi cap de listă a candidaților în CMC s-a bazat pe experiență și nu pe statutul din partid.