Conferința „Specializarea inteligentă – perspective de dezvoltare în Regiunea Nord” continuă suita de evenimente în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a IX-a. Evenimentul, prin intermediul căruia ne-am propus să promovăm specializarea inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord, a avut loc marți, 26 septembrie 2023, la Bălți, în incinta Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK.
La conferință au participat secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, reprezentanți ai instituților de dezvoltare regională partenere din Republica Moldova și România, exponenți ai mediului academic, reprezentanți ai organizațiilor naționale și internaționale, reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai organizaților societății civile din nordul țării.
„În prezent, regiunile de dezvoltare conștientizează necesitatea finalizării procesului de dezvoltare economică în baza unei viziuni de specializare regională inteligentă. Guvernul, inclusiv Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a tratat viziunea țării pe domeniul cercetării, dezvoltării și specializării inteligente în Strategia Națională de Dezvoltare Regională 2022-2028 la obiectivul general Creșterea competitivității și ocupării forței de muncă, fiind planificată măsura identificarea și promovarea specializării inteligente în regiuni. Astfel, una dintre prioritățile-cheie ale Strategiei respective constă în sprijinirea fiecărei regiuni de dezvoltare în acest sens,” a spus Angela Țurcanu, secretar general, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Maria Prisacari, director ADR Nord: „Specializarea inteligentă este o abordare strategică care permite fiecărei regiuni să își identifice și să își dezvolte propriile avantaje competitive prin sprijin specific pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Abordarea prin specializare inteligentă a Regiunii de Dezvoltare Nord va contribui la direcționarea resurselor disponibile pentru cercetare și inovare exact în domeniile unde acestea pot fi valorificate pe deplin – sectoarele economice care reprezintă competitivitate și atractivitate sporită. La nivel de regiune, cu suportul GIZ Moldova, am elaborat un studiu de specializare inteligentă, prin care am identificat domenii importante cum ar fi sectorul agroalimentar, sectorul de textile și pielărit, sectorul automotive și componente electrice și electronice. Pentru aceste sectoare s-au identificat anumite nișe și idei de proiecte.”
Sorin Maxim, director general, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, România: „Evident, sunt importante resursele care să pună în aplicare o strategie de specializare inteligentă. Cred că acest lucru va veni cât de curând. Strategia de specializare inteligentă oferă un cadru zonei private de a se implica în partea de planificare. Aș vrea să continuăm colaborarea. Oricând aveți o nevoie de orice natură – fie că doriți să vedeți la fața locului lucruri, să aveți parteneri aici – putem să împărtășim, cu mare drag, din experiența noastră.”
Conf. univ., dr. Lidia Pădureac, prim-prorector pentru activitatea didactică, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți: „În timpuri dificile, când societatea se confruntă cu diverse provocări, este important să identificăm soluții nu doar pentru a rezista, dar pentru a progresa. În acest context, Agenția de Dezvoltare Regională Nord își asumă cu responsabilitate misiunea de generator de dezvoltare socio-economică în regiunea de nord a Republicii Moldova. Pentru Universitatea de Stat «Alecu Russo» din Bălți este importantă colaborarea cu ADR Nord, care nu este o simplă colaborare, dar un parteneriat devenit deja cu tradiții, prin care sunt organizate evenimente cu impact social, cultural, economic. Așa cum ne-a obișnuit, Agenția de Dezvoltare Regională Nord continuă să elaboreze și să promoveze strategii și programe sectoriale, să faciliteze implementarea proiectelor în regiunea de nord, având și multe initiațive, inclusiv evenimentul de azi, prin care se propune o discuție într-un stil practic, conceptual specializării inteligente.”
Programul conferinței a inclus un șir de comunicări despre specializarea inteligentă, subiect abordat prin prisma unor aspecte cum ar fi potențialul specializării inteligente al Regiunii de Dezvoltare Nord, elaborarea și implementarea S3 (Smart Specialisation Strategy), viziunea țării pe domeniul cercetării/dezvoltării strategiei inteligente, elemente necesare în crearea, protecția și transferul de noi tehnologii, consolidarea universităților cu suportul programelor Comisiei Europene, dezvoltarea inteligentă în nordul țării, Oportunități de dezvoltare relevante sectorului agricol, specializarea inteligentă a IMM-urilor prin prisma Digital Innovation Hub of Moldova etc.
Până în prezent, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, prin intermediul ADR Nord, au fost elaborate mai multe studii pe dimensiunea specializării inteligente, printre care „Dezvoltarea lanțurilor valorice pentru sectorul fructelor în Regiunea de Dezvoltare Nord”, „Cercetare, Dezvoltare și Inovare în Regiunea de Dezvoltare Nord”, „Strategia în domeniul specializării economice în Regiunea de Dezvoltare Nord”, elaborat cu suportul partenerilor din Cehia. De asemenea, cu suportul GIZ Moldova, a fost elaborat „Documentul de orientare pentru conexiunea S3 cu nivelul regional”, care conține recomandări și pași ce urmează a fi examinați în contextul elaborării Strategiei de Specializare Inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Nord.
Conferința „Specializarea inteligentă – perspective de dezvoltare în Regiunea Nord” a fost organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.