Prețul grâului în regiunea Mării Negre ar putea suferit schimbări majore în următoarele zile. Cauza este anunțul făcut joia trecută de către SovEcon cu privire la producția de cereale pe care Rusia o va raporta în acest an.
Recolta de grâu a rușilor depășește așteptările celor care monitorizează piața cerealelor. Astfel, dacă inițial se credea că fermierii din Rusia vor aduna 59,5 milioane de tone în acest an, se pare că prognoza a fost actualizată la 61,3 milioane de tone.
De cealaltă parte, ministerul agriculturii a dat publicității o evaluare preliminară de 103 milioane de tone, un pic mai puțin față de producția de 105 milioane de tone de anul trecut și de cea din 2008, când s-au recoltat 108 milioane de tone de grâu.
O situație similară se întâlnește în Ucraina, pentru care Consiliul Internațional al Cerealelor(CIC) a îmbunătățit prognoza de la 22 de milioane de tone la 25 de milioane de tone de grâu pentru 2015. Și la nivel mondial, CIC a făcut o estimare mai bună, de 730,3 milioane de tone de grâu din care 151,9 milioane vor proveni din spațiul UE.
În aceste condiții, exportatorii de cereale sunt foarte activi pe piața din regiunea Mării Negre, mai ales în Rusia, ajutați de volatilitatea rublei. Îi încurcă însă taxa pe exportul de cereale reintrodusă din iulie și care ar putea fi modificată în toamnă. Guvernul de la Kremlin are termen până pe 10 septembrie pentru a anunța ce are de gând în această privință.
Sursa: agrointel.ro