„Doar cu o infrastructură bine dezvoltată Moldova va fi cu adevărat europeană. În ultimii 2 ani am început un amplu proces de reconstruire. Acum, la mijloc de mandat, știu că trebuie să facem mai mult. Este momentul să ne răsuflecăm mânecile și în următorii 2 ani să construim și să realizăm proiecte care să schimbe din temelie felul în care arată țara noastră. Vom reconstrui drumuri, poduri, apeducte, canalizare, cale ferată, porturi navale, aeroporturi, parcuri, școli, grădinițe, trotuare, case de cultură, terenuri sportive și de joacă pentru copii. Moldova va fi europeană nu doar în cuvinte”. Declarația aparține ministrului Andrei Spînu, care a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei.
Planul include 5 plus 1 priorități strategice prin care vor fi create condiții de trai europene pentru fiecare cetățean.
Astfel, cele cinci priorități se referă la:
- Prioritatea numărul unu. Drumuri europene în toată țara – toate drumurile expres, naționale și regionale adică aproape 6000 km trebuie să fie de o calitatea bună sau foarte bună;
- Prioritatea numărul doi. Transport feroviar și naval european – trebuie să creștem viteza cu care circulă trenurile pe teritoriul Moldovei și să dezvoltăm portul de stat de la Giurgiulești;
- Prioritatea numărul trei. Transport rutier modern – obiectivul nostru major este ca oamenii să se simtă confortabil, să ajungă în siguranță și la timp oriunde ar călători, în țară sau peste hotare;
- Prioritatea numărul patru. Apă pentru toți – toate localitățile din țară trebuie să fie conectate la rețelele publice de distribuție a apei;
- Prioritatea numărul cinci. Satul european – localități amenajate și îngrijite.