Sergiu Burlacu, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova la șefia municipiului Bălți, a venit cu un comentariu despre domeniul educației din Bălți, informează PROVINCIAL.
Iată ce a scris candidatul desemnat:
„Cifrele reflectă mai exact atitudinea domnului Grigorișin față de Educație, decât cuvintele acestuia.
În cele 23 de școli ale municipiului Bălți sunt 871 de pedagogi.
Dintre aceștia 135 sunt pensionari și 151 sunt au depășit vârsta de 55 de ani.
În prezent, școlile din Bălți confruntă un deficit de 39 de cadre didactice.
Dacă nu ar fi bunăvoința și dragostea față de profesia de pedagog a celor 135 de cadre didactice care au atins vârsta de pensionare, atunci deficitul de învățători ar atinge numărul de 174 unități.
Pedagogii din Bălți se ocupă de educația a 15143 de elevi – de fapt dânșii se ocupă zilnic de construcția viitorului nostru comun.
Pedagogii, zilnic, vin în fața a sute de copii și adolescenți, foarte diferiți, cu diferite deprinderi și dorințe și, cu multă răbdare și tenacitate, insistă să convingă copiii să învețe. Învățătorii, zilnic, ajută elevii să cunoască mai multe ca să poată alege mai conștient calea în viața și să își poată construi, atât bunăstarea personală, cât și să contribuie la bunăstarea societății.
După muncă, dascălii intră în altă tură de muncă, care presupune verificări de lucrări și proiecte, elaborarea planurilor și a prezentărilor pentru orele următoare, dar și alte activități care rămân ascunse de ochii noștri.
Și pentru aceste eforturi egal de complexe de nivel intelectual, psihologic și fizic, pedagogii noștri câștigă între 8000 și 10000 lei.
În acest context, adresez câteva întrebări publice pentru primarul Grigorișin:
Ce ați făcut pentru a reduce deficitul de pedagogi în școlile din Bălți?
Ce măsuri ați întreprins ca profesia de învățător să devină mai atractivă pentru tineri?
De ce trebuie să credem că vă pasă de viitorul locuitorilor municipiului Bălți, când nu vă pasă de educația generațiilor tinere a municipiului Bălți?
De ce trebuie să vă credem că în viitor o să vă pese mai mult de Educație?
De ce trebuie să credem că nu folosiți primăria pentru a vă satisface nevoile și dorințele personale?
Pedagogii nu pot simula procesul de activitate, așa precum cum o face primarul – învățătorii oferă zilnic elevilor toată energia și cunoștințele acumulate ani la rând, muncind din greu.
Învățătorii nu caută scuze – învățătorii merg zilnic la muncă și găsesc soluții pentru a-și face munca mai bine, pentru că sunt responsabili și, cu adevărat, își iubesc profesia și respectă oamenii.
Pedagogii sunt exemplul nostru de cumsecădenie, responsabilitate și decență.
Pedagogii sunt Eroii noștri – Eroi încă insuficient de apreciați și respectați.
Profesia de pedagog este una esențială pentru dezvoltarea societății, iar investiția în educație este investiția făcută în viitorul unei națiuni. Astfel, implementarea unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor și atractivității acestei profesii ar fi benefică pentru toți cei implicați.
Noi vom schimba lucrurile – pentru că Bălțiul este al nostru și pentru că noi știm cum trebuie să fie viitorul municipiului Bălți!”.